Actorul francez Alain Delon a murit la vârsta de la 88 de ani. Starul cinematografiei franceze a avut trei copii, pe Anthony Delon, Anouchka și Alain-Fabien. În ultimii ani, aceștia s-au certat ca la ușa cortului, iar scandalul a ajuns chiar și în presă. Însă moartea tatălui lor i-a făcut să se reunească.
„Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicatul familiei.
Alain Delon a avut trei copii
Alain Delon a fost unul dintre cei mai mari actori ai lumii! El a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Simbolul cinematografiei franceze a avut trei copii: Anthony, Anouchka și Alain-Fabien. Cel mai mare dintre aceștia este Anthony Delon, născut în 1964. Alain Delon și mama lui, Nathalie, s-au despărțit când copilul lor avea 4 ani. Anthony a crescut între mama sa, nașul său, agentul Georges Beaume și cuplul format din Alain Delon și Mireille Darc. Anthony nu a avut deloc o relație bună cu tatăl lui. Ba chiar la un moment dat, și-au aruncat cuvinte grele.
Scandaluri și acuzații grave
„Nu este ușor pentru un copil să înflorească alături de un astfel de bărbat. Ne sufocam, aveam nevoie să existem, să căutăm o cale de ieșire”, spunea Anthony în 2003, pe platourile de filmare ale „On ne peut pas plaire à tout le monde”.
Anouchka este fiica pe care Alain Delon a răsfățat-o de cele mai multe ori. Aceasta a venit pe lume când actorul avea 55 de ani, în 1990. Mama ei este modelul olandez Rosalie van Breemen. În trecut, Anthony a acuzat-o pe sora lui vitregă, Anouchka, de minciună. Aceasta ar fi ținut secrete rezultatele la investigațiile făcute de tatăl lor.

Anouchka, fiica preferată
Alain Delon spunea mereu că Anouchka este copilul lui preferat, fiica lui cea dragă. În plus, tânăra este executorul testamentului tatălui ei, după cum a dezvăluit Anthony, fratele ei vitreg. „Sora mea va avea 50% din averea tatălui meu. Eu și fratele meu avem ceea ce numim cota de rezervă, care este de 25% fiecare”.
Alain-Fabien este mezinul lui Alain Delon și s-a născut în 1994. Mama lui este tot Rosalie van Breemen, iar sora lui bună este Anouchka. Și Alain Jr. visează la recunoaștere și se luptă să-și găsească locul în umbra tatălui său.
Alain Delon suferea enorm din cauza disputelor între copiii săi. Anthony, Anouchka și Alain-Fabien s-au certat public, aruncând un val distructiv de acuzații și acțiuni legale.
A avut și un fiu nelegitim
În afară de cei trei copii biologici, Alain Delon a avut și un fiu nelegitim, de care mulți nu au știut. Ari Boulogne, niciodată recunoscut oficial de actor, deși îi semăna leit, a murit la vârsta de 60 de ani.
„Nu sunt sigur că am fost un tată bun pentru ei și nici un bun bunic. M-am ridicat la nivelul așteptărilor? Nu cred”, spunea Alain Delon în 2018, în Paris Match, conform BFMTV.