Redactia.ro
Home » Monden » SYDA s-a însurat azi! Fostul Elenei Băsescu și noua lui soție au spus „DA” la starea civilă

SYDA s-a însurat azi! Fostul Elenei Băsescu și noua lui soție au spus „DA” la starea civilă

GALERIE FOTO (2)

Bogdan Ionescu Syda fostul soț al Elenei Băsescu, a spus „DA” în față ofițerului stării civile, după o relație de câteva luni cu turcoaică Sheila. Cei doi și-au petrecut câteva luni de iubire intensă la moșia acestuia din Argeș, iar astăzi și-au unit și destinele.

Deși în urmă cu ceva timp era în atenția publicului datorită căsătoriei cu Elena Băsescu, (fiica mică a fostului președinte Traian Băsescu) Bogdan Ionescu Syda revine în forță, chiar în fața altarului. Acesta s-a căsătorit cu frumoasa turcoaică, Sheila Giafer și a reușit să treacă peste divorțul „prezidențial”.

Au fost însoțiți de familie și câțiva prieteni

Cum căsătoriile pe timp de pandemie sunt destul de dificil de organizat în zilele acestea, și Bogdan Ionescu a trebui să se adapteze și să respecte regulile impuse de autorități. Astfel că, la Starea Civilă s-au prezentat rudele și prietenii apropiați pentru a se bucura de căsătoria cu Sheila, conform celor de la Spynews.

Și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt

Deși în urmă cu ceva timp era în atenția publicului datorită căsătoriei cu Elena Băsescu, (fiica mică a fostului președinte Traian Băsescu) Bogdan Ionescu Syda revine în forță, chiar în fața altarului. Acesta s-a căsătorit cu frumoasa turcoaică, Sheila Giafer și a reușit să treacă peste divorțul „prezidențial”.

Bogdan Ionescu și Sheila, „regina imobiliarelor” asa cum mai este cunoscuta tânără, au avut destul timp la dispoziție să se cunoască, astfel că, restricțiile COVID19 și statul acasă nu au făcut nimic altceva decât să îi ajute pe cei doi sa se cunoască mai bine și să se apropie unul de celălalt. Moșia de la Argeș a fost locul în care cei doi s-au iubit pe timp de pandemie și s-au hotărât își unească destinele, în mod oficial.

Sheila îi va crește copiii lui Bogdan

Bogdan Ionescu are doi copii din mariajul anterior, cu Elena Băsescu, pe Sofia Anais și Traian Jr. Acesta a făcut în așa fel încât să își petreacă timpul și cu cei mici, în fuctie de programul acestora, dar și al mamei.

Loading...