După două sezoane în care a fost una dintre cele mai apreciate ispite masculine din cadrul reality-show-ului „Insula Iubirii”, Teo Costache a anunțat că se retrage din emisiune. Fostul concurent a explicat, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, motivul pentru care a luat această decizie și a vorbit despre experiențele trăite pe platourile din Thailanda.
Teo Costache a devenit cunoscut publicului după ce a participat la două sezoane ale reality-show-ului „Insula Iubirii”, unde a reușit să se facă remarcat datorită personalității sale și a situațiilor controversate în care a fost implicat.
După această perioadă, Teo a decis să pună punct colaborării cu producătorii emisiunii și să se concentreze pe alte priorități din viața personală. Fanii show-ului nu îl vor mai vedea în următoarele ediții, iar acesta a explicat clar motivul pentru care nu își dorește să mai fie ispită.
Mesajul postat de Teo Costache
Anunțul retragerii a fost făcut de Teo pe TikTok, unde a publicat un mesaj prin care le-a explicat urmăritorilor săi că simte nevoia de a încheia acest capitol.
„Aici se încheie un capitol din viața mea. Aici se încheie Insula iubirii. Cea mai provocatoare experiență și singura care mi-a schimbat viața în bine. Nu m-aș fi văzut la 30 de ani la o astfel de emisiune, ăsta a fost motivul pentru care mi-am dorit să fac anumite lucruri la vârsta potrivită, ca apoi să nu simt nevoia”, a scris Teo Costache.
Teo Costache a împlinit recent 30 de ani și spune că această etapă a vieții l-a determinat să își reevalueze prioritățile și să facă alegeri care să îl ajute în dezvoltarea personală. Pentru el, participarea la emisiune a reprezentat o experiență unică, însă simte că este momentul să se concentreze pe viitor.
„Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în toată această experiență. Este unică orice trăire acolo, dar de fiecare dată pleci cu câte ceva, iar eu am acumulat bagajul de care aveam nevoie la vârsta mea pentru a continua dezvoltarea personală”, a explicat acesta.
Experiența din sezonul 9
Ultima apariție a lui Teo în cadrul „Insulei Iubirii” a fost în sezonul 9, desfășurat în Thailanda. Acolo, el a trăit momente intense și chiar a avut o relație cu Ella, una dintre concurentele show-ului.
În mesajul său, Teo a vorbit și despre lecțiile pe care le-a învățat de-a lungul participării sale și despre modul în care această experiență l-a ajutat să evolueze.
„Am privit și al doilea sezon, sunt într-o continuă schimbare, dar cu siguranță am multe de îmbunătățit la mine. Îmi doresc să devin cea mai bună versiune pentru mine și viitorul meu”, a mai scris Teo.
Prin mesajul său, Teo Costache a transmis că perioada „Insula Iubirii” a fost una care i-a adus provocări, emoții și momente de introspecție, însă consideră că este momentul potrivit pentru a merge mai departe. Decizia sa marchează încheierea unui capitol important din viața sa și începutul unui altul, în care își dorește să se concentreze pe obiectivele personale și profesionale.