Redactia.ro

Tinitus: Cauze, tipuri, factori de risc, tratament și prevenție

Tinitusul este o afecţiune auditivă care dă pacientului senzația că aude diferite sunete, pe care nimeni altcineva nu le poate auzi. Este o problemă destul de frecventă ce afectează milioane de oameni din întreaga lume.

De fapt, ce este tinitusul? Pacienții care suferă de tinitus, percep diferite sunete în urechi, cum ar fi ţiuituri, şuierături, click-uri sau bătăi, pe care nimeni altcineva nu le poate auzi. Aceste zgomote pot varia de la foarte slabe la extrem de puternice, iar în cazul multor pacienţi pot bloca sunetele din mediul înconjurător.

Persoanele cu tinitus pot experimenta dificultăţi în a adormi sau în a se concentra, iar impactul asupra stării lor emoţionale poate duce la sentimente de furie, frustrare şi depresie. De asemenea, unele persoane pot dezvolta disconfort auditiv, cunoscut sub numele de diplacuzie, care poate fi un alt simptom al tinitusului şi ar trebui discutat cu un specialist pentru a identifica cauza.

Care sunt cauzele care duc la instalarea tinitusului

Cauzele acestei manifestări nu sunt tocmai clare, se presupune că una dintre ele este legată de activitatea anormală a creierului, care procesează sunetul, totuşi  nu se cunoaşte cu certitudine cum şi de ce apare.

Poate fi un simptom al altor afecţiunile ale urechii, mai mult de 75% dintre bolile urechii includ acest simptom. Multe persoanele care pierd auzul prezintă şi tinitus. Înaintarea în vârstă, expunerea la zgomote puternice sau explozii, administrarea de medicamente ototoxice sau afecţiuni precum boala Ménière sunt câteva dintre cauzele care determină instalarea tinitusului.

Tinitus simptome și factori de risc

Multe persoane descriu tinitusul ca fiind “un ţiuit în urechi”, altele susţin că aud  bâzâituri, clipoceli, fâsâieli, sâsâit sau alte tipuri de zgomote-fantoma. Sunetele percepute pot fi atât înalt, cât şi scăzut, poate afecta o singură ureche sau ambele, şi poate varia de la intermitent la continuu. Simptomelor tinitusului sunt, în general, inconfortabile, dar ele nu indica neapărat o urgenţă medicală. Cu toate acestea, exista circumstanţe în care tinitusul poate semnala prezenţa unei afecţiuni grave şi ar trebui să conducă la consultarea de urgenţă la camera de gardă. Aceste situaţii includ:

  • Când tinitusul este însoţit de ameţeli sau de pierderea bruscă a auzului.
  • Când tinitusul declanşează stări de depresie sau panică.

Factori de risc

  • Poate apărea datorită expunerii la zgomote puternice, cum ar fi ascultatul muzicii la un volum ridicat prin intermediul căştilor.
  • Înaintarea în vârstă este un alt factor de risc, numărul fibrelor nervoase funcţionale tinde să scadă, ceea ce poate conduce la afectarea auzului.
  • Diferenţele de gen,  bărbaţii sunt mai susceptibili să fie diagnosticaţi cu tinitus în comparaţie cu femeile.
  • Consumul excesiv de alcool şi fumatul – abuzul de alcool şi fumatul reprezintă comportamente cu impact negativ asupra funcţiei nervoase pe termen lung şi cresc riscul de dezvoltare a tinitusului.
  • Alte probleme de sănătate – există o serie de alte probleme de sănătate care pot creşte riscul de a dezvolta tinitus, cum ar fi obezitatea, afecţiunile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, artrita şi leziunile traumatice ale capului.

Tinitus tratament şi prevenție

Tinitusul poate fi subiectiv, obiectiv și pulsatil. Tratamentul este influențat în primul rând de cauzele care l-au declanșat. Există totuşi  mai multe modalități prin care simptomele pot fi ținute sub control, iar acestea includ:

  • Curățarea canalului auditiv extern și îndepărtarea de cerumenului acumulat, acesta poate agrava tinitusul.
  • Tratarea bolii care a condus la instalarea tinitusului.
  • Utilizarea de aparate auditive, în situaţiile în care este provocat de deteriorarea auzului. Aceste echipamente medicale ajută la amplificarea sunetelor externe și reduc percepţia tiuitului.
  • Stimularea electrică este o metodă eficientă în aproximativ 80% dintre cazuri.
  • Utilizarea dispozitivelor care produc sunet alb, cum ar fi sunetul ploii sau valurile oceanului, pot ajuta la masacrarea țiuitului în urechi. Ventilatoarele, umidificatoarele sau aparatele de aer condiționat pot oferi un sunet de fundal util pentru a reduce disconfortul cauzat de tinitus.
  • Medicamentele pot ajuta la ameliorarea unor cauze subiacente, cum ar fi hipertensiunea arterială sau depresia, care pot contribui la apariția tinitusului.

Tinitusul poate fi prevenit prin reducerea volumului la căşti sau renunţarea la acestea, controlul bolilor cardiovasculare, o bună igienă a urechii, limitarea consumului de alcool şi tutun, menținerea sănătăţii în stare optimă.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri