Redactia.ro
Home » Știri » Turistul maghiar, dispărut de trei zile în munții Bihorului, a fost găsit mort

Turistul maghiar, dispărut de trei zile în munții Bihorului, a fost găsit mort

Turistul maghiar

Turistul maghiar, în vârstă de 29 de ani, care era dispărut de trei zile în munții Bihorului, în zona platoului Padiș, a fost găsit mort.

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit în Avenul Negru, o peşteră verticală adâncă, de aproape 80 de metri, şi dificil de escaladat sau coborât, chiar şi pentru alpiniştii foarte experimentaţi.

O echipă de salvatori a coborât în Avenul Negru. După o oră de căutări și din a doua încercare, salvamontiștii au găsit în cele din urmă trupul neînsuflețit al turistului maghiar.

„A suferit leziuni incompatibile cu viața. Zona unde a fost găsit este una extraordinar de dificilă. În cădere, a antrenat și niște bușteni care au căzut peste el și într-o primă fază va trebui degajat”, a explicat Lucian Nistor – director tehnic la Serviciul Salvamont Bihor, potrivit digi24.ro.

Luiza Melencu: „Alexandra e cu mine”

Aducerea la suprafață a trupului neînsuflețit a presupus o acțiune complexă, în care au fost implicați mai mulți salvatori. Avenul Negru nu poate fi accesat decât cu echipament special de coborâre, iar poziția în care a fost găsit cadavrul a făcut și mai dificilă aducerea sa la suprafață.

Căutările fuseseră reluate marți dimineață în Padiș pentru a cincea zi consecutiv. Turistul maghiar fusese dat dispărut de familie vinerea trecută. Atunci, echipele de căutare i-au găsit rucsacul cu aparatul foto și portmoneul cu acte lângă Avenul Negru, o peșteră verticală foarte periculoasă pentru turiștii neexperimentați.

Avenul Negru a mai făcut o victimă

Avenul Negru a mai făcut o victimă acum trei ani. Un bărbat din Cluj-Napoca s-a prăbușit în hău sub privirile soției și ale copilului, când încerca să le facă o fotografie.

Peștera a fost descoperită în anul 1956. Avenul Negru este un puț de 50 m lățime și circa 80 m adâncime și una dintre cele mai mari verticale, care debușează într-un râu subteran.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini