Completul de la Curtea Supremă care judecă recursul în casație formulat de Elena Udrea și de Rudel Obreja împotriva condamnărilor din dosarul „Gala Bute” a respins miercuri cererile de suspendare a pedepsei formulate de avocații fostului ministru.
În urma deciziei luate de judecători, Elena Udrea va aștepta în detenție judecata recursului în casație. În același timp, Udrea își retrăsese cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În plus, completul de cinci judecători a respins și o cerere de sesizare a Curții Constituționale, decizie care însă poate fi atacată cu recurs.
După termenul din 20 iunie, când Elena Udrea a fost adusă din Penitenciarul Târgșor în sala de judecată și avocații ei au depus mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei, completul de 5 judecători a anunțat că va pronunța verdictul în două zile, pe 22 iunie. Pe 22 iunie însă, în loc de decizie, magistrații ÎCCJ au comunicat o nouă amânare: miercuri, 29 iunie. Udrea cere sesizarea CCR și a CJUE. La ultimul termen al procesului, Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a cerut mai întâi să fie menținută suspendarea executării pedepsei dispusă de ÎCCJ în procesul precedent, al contestației în anulare, susținând că această cauză nu a fost soluționată definitiv.
Judecătorii i-au respins solicitarea, iar avocatul a cerut imediat suspendarea executării pedepsei în acest proces, al recursului în casație
După ce Rădulescu și-a prezentat argumentele juridice, Silvia Uscov, cel de-al doilea avocat al Elenei Udrea, a solicitat instanței să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu cinci întrebări preliminare. Mai departe, Uscov a cerut ca, până la primirea răspunsurilor de la CJUE, Elena Udrea să fie pusă în libertate, „având în vedere că procedura durează, în medie, 3 ani”. Și avocatul lui Rudel Obreja, Dan Lupașcu, a cerut judecătorilor sesizarea CJUE și punerea de îndată în libertate a clientului său. Luna trecută, judecătorii respinseseră cererea lui Obreja de suspendare a executării pedepsei pe parcursul acestui proces.





















