Cătălin Măruță, cunoscutul prezentator de televiziune, traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, după ce și-a pierdut tatăl, Constantin Măruță. Decesul părintelui său, care a survenit la finalul lunii august, a lăsat o durere adâncă în sufletul prezentatorului, care a ales să se retragă pentru o perioadă din viața publică, pentru a-și plânge pierderea și a se ocupa de organizarea funeraliilor.
Tatăl lui Cătălin, în vârstă de 73 de ani, s-a stins din viață după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, boală care i-a agravat starea de sănătate, deja fragilă din cauza diabetului. Deși nu a confirmat în mod public această informație, se știe că Constantin Măruță a fost internat la Institutul Matei Balș din București la începutul lunii august. Acolo a luptat cu boala, dar, din păcate, nu a reușit să o învingă.
Unde și-a găsit alinare Cătălin Măruță
După pierderea tatălui său, Cătălin Măruță și-a găsit alinarea sufletului în rugăciune și în compania Părintelui Stareț Ioachim de la Mănăstirea Lainici. Într-un mesaj emoționant postat pe Instagram, Cătălin a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în aceste momente grele și a mărturisit cât de mult l-au ajutat cuvintele pline de înțelepciune ale Părintelui Ioachim. În aceleași postări, Cătălin a împărtășit câteva fotografii în care apare alături de mama sa, cei doi încercând să-și găsească un strop de liniște în acest loc sfânt.
Mesajul său de mulțumire, publicat după înmormântarea tatălui său, reflectă profunzimea durerii pe care o simte, dar și recunoștința față de cei care i-au trimis gânduri bune și mesaje de sprijin:
„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că v-ați gândit la mine în aceste momente de durere, la pierderea tatălui meu. Fiecare gând bun și fiecare gest de sprijin m-a ajutat in această perioadă dificilă. Mi-ați oferit puterea de a merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Cătălin a povestit cum discuția cu Părintele Stareț Ioachim i-a adus un moment de lumină și pace într-un timp marcat de durere. „Ieri (n.r. duminica) am avut binecuvântarea de a sta la povești cu Părintele Stareț Ioachim de la Mănăstirea Lainici, un om cu o înțelepciune și o căldură sufletească rar întâlnite.
Cuvintele sale ne-au alinat sufletul. Sunt recunoscător pentru acest moment de lumină și pace, care ne-a întărit credința și ne-a adus liniște în aceste clipe grele”, a fost mesajul publicat de Cătălin, pe Instagram, luni, după înmormântarea tatălui său.