Redactia.ro

Vă amintiți de transsexualul Naomi? Ce se mai întâmplă acum cu el?

Transsexualul Naomi a fost timp de mulți ani un personaj cheie în showbizul românesc. Pe deoparte un artist desăvârșit, stăpânind niște tehnici vocale de necontestat, iar pe de cealaltă parte un bărbat care își asumase o identitate de femeie și care încerca să răzbată în lumea vedetelor.

Eșecul atât pe plan profesional, dar și cel pe plan personal, îl făcuse pe transsexualul Naomi să ia calea străinătății. Ce se întâmplă acum cu el? Ei bine, a dispărut cu desăvârșire. Ultimele informații despre el ni-l arată în Elveția, ca angajat într-un bordel. Într-un interviu mai demult, Naomi recunoștea că îi este mult mai departe de țară.

La această stare de bine ar fi contribuit și relația pe care o are cu Cristi, de care Naomi se declara îndrăgostit lulea. Pesemne, acesta acceptă meseria transsexualului și reușesc să aibă o relație armonioasă în ciuda oricărui lucru. Și, culmea, în ciuda profesiei sale, transsexualul Naomi spune despre sine că e o persoană religioasă și că a fost chiar și-n pelerinaj la Locul Sfânt.

transsexualul naomi
Transsexualul Naomi

Cât despre cum mai arată, în niște fotografii de pe rețelele de socializare, Naomi pare să fi lucrat la aspectul fizic și să-și fi reparat dantura pentru care a fost aspru criticat în trecut.

Transsexualul Naomi participase la Eurovision

Transsexualul Naomi se făcuse cunoscut în România grație interpretării deosebite a piesei ”Laguna Albastră”. Ulterior, Naomi a participat la preselecția pentru Eurovision, unde reușise să ajungă până în finală. Totuși, Naomi n-a reușit să convingă publicul că merită să reprezinte țara peste hotare, în competiția finală.

Mă bucur că am participat. E o carte de vizită bună și o să încerc să mă folosesc de ea afară. Aici nu s-a schimbat mare lucru. Am revenit după o pauză de patru ani, dar, probabil, de această dată, va fi una și mai mare. Nu vreau să mai aud de România. (…) Eu ce am fost acolo? Maimuță?! Mâine (astăzi, n.red) plec din țară și voi încerca să construiesc ceva în Elveția. Dacă ne uităm în străinătate, transsexualii nu sunt tratați așa și au mai multe șanse în astfel de concursuri. Chiar dacă nu voi reuși ca artist, tot voi rămâne acolo și îmi voi vedea de viața mea”, spunea transsexualul Naomi pe atunci.

Citește și Dan Alexa, explicaţii după lovitura primită de la Ana Maria Prodan