Vești bune pentru români! De la 1 ianuarie 2023, salariul minim pe economie va ajunge la 3.000 de lei brut, în creștere cu 450 de lei față de cei 2.550 care sunt acordați în momentul actual.
Peste 2 milioane de români vor încasa salariul minin pe economie în anul 2023
Conform estimărilor făcute de către oficiali, peste două milioane de români vor fi plătiți cu salariul minim în cursul anului 2023. Din cei 3.000 de lei brut, care vor fi acordați începând cu 1 ianuarie 2023, 200 de lei sunt scutiți de impozit și contribuții la fondurile de asigurări. Astfel, netul va ajunge la 1863 de lei, cu 339 de lei mai mult față decât este în prezent.
În prezent, salariul minim reprezintă 40% din cel mediu, iar în anul 2024 ar trebui să ajungă la cel puțin cincizeci la sută, conform unei directive de la nivel european. Conform statisticilor, la ora actuală peste 1,3 milioane de români sunt plătiți cu salariul minim pe economie, dintr-un număr total de 5,2 milioane de angajați. salariu
„Salariul minimeste de 3000 de lei, cu 200 deductibili, aceasta e concluzia, urmând ca până luni să discutăm de eventuale deduceri salariale la sumele de peste 3.000 de lei. Orice creștere a salariului e mică.”, a declarat Vasilică Priceputu, vicepreședinte Consiliul IMM-urilor.
Hotelierii și angajații din restaurante sunt cei mai defavorizați
Pe sectoare de activitate, diferențele sunt foarte mari, dacă aruncăm o privire asupra extremelor. Cine lucrează în industria țițeiului este cel mai avantajat pentru că aici salariul mediu net se află deja la peste 16.000 de lei. La polul opus, se află cei care muncesc în hoteluri și restaurante. Angajații din acest domeniu se bazează foarte mult pe bacșișurile pe care le primesc și mai puțin pe salarii.






















