Redactia.ro

Vești importante despre alimentele de bază. Guvernul ia în calcul prelungirea plafonării prețurilor

Vești importante despre alimentele de bază.

Guvernul analizează prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază și după data de 30 iunie, în contextul în care inflația continuă să rămână la un nivel ridicat. Anunțul a fost făcut de Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, care a precizat că autoritățile pregătesc și măsuri noi de sprijin pentru fermieri.

Executivul susține că intervenția este necesară pentru a limita efectele scumpirilor și pentru a proteja puterea de cumpărare a populației.

Vești importante despre alimentele de bază

Potrivit lui Tánczos Barna, plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază ar putea continua și după 30 iunie 2026.

„Cred că este nevoie de o prelungire după 30 iunie”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Oficialul a explicat că, deși intervențiile statului în piață nu reprezintă o soluție ideală din punct de vedere economic, actualul context obligă autoritățile să ia măsuri speciale pentru limitarea efectelor inflației.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată că rata anuală a inflației a ajuns în aprilie 2026 la 10,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, inflația cumulată de la începutul anului și până în aprilie a fost de 3,1%.

Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost introdusă inițial în iulie 2023, pentru o perioadă de trei luni.

Ulterior, măsura a fost prelungită de mai multe ori, iar la finalul lunii martie Guvernul a decis extinderea acesteia până la 30 iunie 2026.

Reglementarea stabilește limite maxime pentru adaosurile comerciale practicate pe întreg lanțul alimentar.

Astfel, comercianții pot aplica un adaos de maximum 20% peste costurile de producție, iar aceeași limită este valabilă și în retail, inclusiv pentru magazinele de tip cash & carry.

Autoritățile spun că scopul măsurii este menținerea unor prețuri accesibile pentru produsele alimentare de bază și reducerea presiunii asupra consumatorilor.

Fermierii ar putea primi noi forme de sprijin

Pe lângă plafonarea prețurilor, Ministerul Agriculturii pregătește și măsuri dedicate fermierilor, afectați de creșterea costurilor la îngrășăminte și de problemele din aprovizionare.

Tánczos Barna a explicat că situația a devenit critică la nivel european, nu doar în România.

„Comisia Europeană a anunțat ieri încă un plan de acțiune pentru îngrășăminte. E un plan de acțiune prezentat în Parlament. Săptămâna viitoare, marți la Consiliu, vom avea o discuție pe această temă și aici am început să lucrăm la un sprijin imediat care să ajute fermierii în această situație critică aproape la nivel european, nu doar în România”, a declarat Tanczos Barna.

Oficialul a precizat că problemele sunt legate atât de prețurile foarte mari ale îngrășămintelor, cât și de lipsa cantităților necesare pentru lucrările agricole de primăvară. Ministrul interimar al Agriculturii a atras atenția și asupra faptului că România produce foarte puține îngrășăminte comparativ cu necesarul fermierilor.

Potrivit acestuia, producția internă acoperă doar aproximativ 9% din necesarul național.

„Avem o situație critică în ceea ce privește prețul îngrășămintelor, cantitățile disponibile și posibilitatea sau imposibilitatea de a le folosi în timpul lucrărilor de primăvară”, a spus acesta.

„Știm de asemenea că producția autohtonă acoperă doar 9% din necesarul național. Aici înțelegerea parafată practic între Romgaz și proprietarii de la Azomureș va deschide noi oportunități și pentru fermierii din România”, a explicat acesta.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: