Victor Rebengiuc este unul dintre cele mai mari nume ale scenei pe care România le ale. Victor Rebengiuc are 88 de ani și nu se teme să vorbească despre moarte. Acesta a făcut mărturii care îți fac pielea de găina. Care este starea de sănătate a maestrului Rebengiuc.
Victor Rebengiuc a făcut dezvăluiri despre trăirile sale
Victor Rebengiuc a fost sincer și transparent în cadrul unui interviu și a povestit că din momentul în care a împlinit 80 de ani a început să ia în serios cea mai mare frică a oamenilor, moartea. Victor Rebengiuc a mai spus că ar trebui să ne bucurăm ca am avut ocazia să trăim lucruri inedite și că trecerea în neființa nu ar trebui să ne sperie.
“Regele Berenger, m-am întâlnit cu el într-un moment foarte interesant al vieții mele. Am trecut un hop. Am împlinit 80 de ani și acum sunt încă de mult intrat în acest hop, dar împlinind 80 de ani am început să mă gândesc la sfârșit. Nu mă gândisem până atunci deloc. Mi s-a părut că nu aveam de ce să mă gândesc, mă simțeam bine, munceam, trăiam, mă bucuram, mă întristam, dar după 80 de ani am început să mă gândesc la sfârșit, la moarte, și încetul cu încetul mi-am dat seama că n-am de ce să mă tem.
Moartea este sfârșitul vieții și viața trebuie să aibă un sfârșit. Rolul acesta a venit exact în momentul în care începusem să mă lămuresc că nu trebuie să ne fie frică, trebuie să ne gândim foarte bine la viața pe care o mai avem de trăit, să o trăim și să plecăm dincolo cu fruntea sus, fericiți că am avut ocazia să trăim și să facem tot ce am putut face mai bun din noi.”, a declarat Victor Rebengiuc.
Victor Rebengiuc a avut probleme de sănătate
Marele Victor Rebengiuc a povestit că din nefericire a avut parte de doua intervenții la nivelul coloanei vertebrale. El a spus că a rămas cu dureri, care uneori sunt insuportabile și îl determină să se deplaseze greu.
“După aceea au venit și alte probleme, pentru că în 2019 am avut eu probleme grave de sănătate cu coloana, am două operații pe coloană, și m-am refăcut foarte greu. Încă nu m-am refăcut de tot, dar nu se mai poate pentru că coloana mea e prea mult modificată.
Am probleme, dureri mari, siguranță nu prea există în echilibru, merg greu, dar asta e… mi-am spus că aș putea să reiau rolul acesta, să jucăm spectacolul și îl joc. Pentru că, în fond, vorbesc despre un om care este la sfârșitul vieții, care are toate belelele care vin odată cu sfârșitul vieții, boli și alte lucruri. Sunt foarte optimist și aștept sfârșitul, aștept ultima cortină, o să vină. Ce nu îmi place e că mă cam doare și n-aș fi vrut să vină cu durere, mi-ar fi plăcut să fie fără durere, să fie în liniște așa, te culci și nu te mai scoli, dar ne mai sculăm de câteva ori și gata.”, a mai adăugat marele maestru.





















