Redactia.ro

VIDEO A revenit carnavalul de la Rio de Janeiro. Spectacol suprem în metropola braziliană

După anularea ediţiei din 2021 din cauza pandemiei de COVID-19 şi amânarea de anul acesta cu două luni a festivităţilor care în mod tradiţional au loc în februarie, Carnavalul de la Rio a revenit miercuri în metropola braziliană. Faimosul carnaval din Rio de Janeiro e ținut anual înainte de Postul Mare și este considerat cel mai mare carnaval din lume, având zilnic câte două milioane de oameni pe străzi. Primul festival de la Rio datează din 1723. Anul acesta, spectacolul a fost la superlativ

Carnvalul de la Rio, explozie de culoare, dans și energie

Parada Carnavalului de la Rio este plină de petrecăreți, turiști și dansatoare ale școlilor de samba din Rio (peste 200, împărțite în 5 divizii). Carnavalul este o sărbătoare care își trage originea încă din timpul romanilor și grecilor, care obișnuiau să sărbătorească, la început de an, renașterea vieții, primăvara.

Pe întreaga suprafata a Europei, în special in Spania, Portugalia sau Franța, populația obișnuia să organizeze festivităti, mai mult sau mai putin ad-hoc, sărbătorind prin dans și baluri mascate carnavalul de început de an. Aceste tradiții s-au păstrat și au fost duse și în Lumea Noua, într-o formă sau alta, înca de la descoperirea acesteia.

Carnavalul de la Rio ține până duminică. Zilnic, 2 milioane de oameni vor ieși pe străzi să vadă grandiosul spectacol

Primarul Eduardo Paes a înmânat miercuri în mod simbolic cheile oraşului Regelui Momo, personajul care patronează carnavalul şi care va „domni” până duminică, potrivit tradiţiei.

„Nici nu ştiţi cât de mult am aşteptat acest moment’”, a spus Paes. „Îmi revine marea onoare de a anunţa că cel mai grandios spectacol de pe pământ s-a întors”.

Paes a mulţumit personalului sanitar „fără sprijinul căruia nu ar fi fost posibil acest moment”. Paes, un pasionat de samba, a făcut demersuri intense pentru a vaccina populaţia în vederea desfăşurării carnavalului, potrivit Agerpres.

Ceremonia înmânării cheii oraşului a avut loc la palatul regal din Rio de Janeiro, sediul primăriei, unde Regele Momo, întruchipat de Wilson Dias da Costa, a fost întâmpinat cu muzica şi dansuri de samba.

Şcolile de samba – cluburile care dansează şi cântă în cadrul evenimentului – defilează pe Sambodromul din Rio de Janeiro miercuri şi joi.

Principalul spectacol va avea loc însă vineri şi sâmbătă, când vor defila cele mai prestigioase 12 şcoli de samba. Zeci de mii de persoane vor asista la eveniment pe Sambodrom, iar milioane de brazilieni îl vor urmări la televiziune.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: