Connect-R a schimbat prefixul pe data de 9 iunie. Cântărețul a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani și a fost prezent la un super show alături de prietenii săi din breaslă. Acesta a avut invitați de onoare și speciali sufletului său, fapt ce l-a determinat să verse câte o lacrimă din pricina emoțiilor intense și a publicului prezent.
Connect-R, concert senzațional de ziua lui de naștere
Loredana, Smiley, Horia Brenciu, Shift, Johny Romano au fost câțiva dintre cei care i-au fost alături lui Connect-R. Aceștia și-au bucurat publicul și fanii.
Cel mai emoționant moment a venit atunci când tatăl interpretului, Aurel Mihalache, a urcat pe scenă și a cântat alături de fiul său, dar și Horia Brenciu. Cei trei au oferit un moment cum rar putem vedea!
„Doamnelor și domnilor, acum știți de unde vine talentul! Acum știți că pe scenă nu se află doar un om, se află un tată care este mândru de copilul lui, asta este fotografia serii! Aplauze pentru familia Mihalache!”, a spus Horia Brenciu pe scenă, încântat și el de talentul pe care tatăl lui Connect-R îl are din punct de vedere muzical.
La terminarea momentului, Connect-R și-a luat tatăl în brațe, în lacrimi. Artistul i-a pupat mâna în semn de mulțumire și pentru tot ce a făcut pentru el. Fanii au fost și ei emoționați de momentul energic dintre ei.
Aurel Mihalache a exclamat: „Nu uitați că Ștefan este o plămadă bună!”.
Connect-R l-a completat pe tatăl său:
„Maya în cultura hindusă înseamnă iluzie, de la mama am învățat cum se face cașcavalul, iar de la tata cum se face arta!”, au fost cuvintele artistului, despre familia lui.
Connect-R, emoționat până la lacrimi
Alături de Loredana, Connect-R a făcut show pe piesa „Bună seara, iubite”, dar au oferit mai multe momente frumoase publicului.
Alături de bunul său prieten, Smiley, artistul a încântat piesa „Rita” cu care au făcut furori în rândul fetelor.
Totodată, Maya, în vârstă de 8 ani, fetița lui Connect-R, a urcat pe scenă alături de sora vedetei și nepoatele lui, în momentul în care managerul artistului, Marius China, de la „Sprint Music”, a trimis pe marea scenă, un tort pentru a-l celebra pe artist cum se cuvine.
Ce a primit Connect-R de la Maya, fetița lui de 8 anișori
Maya i-a făcut un cadou de suflet tatălui său, iar cântărețul a fost în culmea fericirii:
„De la Maya am primit un tort fără gluten pentru că nu mai mănânc dulce și o chestie de ipsos în care ne punem mâinile amândoi, și eu și ea.”, a mărturisit îndrăgitul artist.