O balenă Beluga a fost filmată cum înoată în râul Sena din Paris. Imediat, au apărut multe semne de întrebare. Oficialii nu înţeleg cum a ajuns în Franţa tocmai din Oceanul Arctic.
Imagini inedite. O balenă Beluga înoată în râul Sena. Autoritățile din Franța sunt debusolate
Experții sunt nedumeriți și nu înțeleg de ce balena Beluga s-a îndepărtat atât de mult de habitatul natural. Întoarcerea în ocean e o provocare. Varianta scoaterii ei din apă a fost exclusă pentru că riscurile sunt prea mari. Totodată, balena pare a fi slăbită. Ea a fost filmată cum înota încet în râu.
„Provocarea acum va fi să ajutăm la hrănirea ei și să încercăm să o însoțim spre ocean”, a declarat Lamya Essemlali, șefa grupului ecologist Sea Shepherd France, citată de agenția de presă Reuters.
Balena Beluga a fost reperată în râul Sena, în apropierea unei ecluze din Vernon, la aproximativ 70 km nord-vest de Paris.
D’importants moyens mobilisés pour sauver le béluga localisé dans la Seine, à seulement 70 kilomètres de Paris ⤵️ pic.twitter.com/7OKLDiSZ2k
— BFMTV (@BFMTV) August 5, 2022
Oficialii nu au comunicat mărimea ei, dar un astfel de mamifer poate ajunge și la șase metri lungime, iar greutatea, la aproape două tone. Beluga este o balenă cu capul rotunjit care trăiește în principal în golfurile din regiunile reci. Denumirea ei provine din limba rusă și a fost derivat din cuvântul „belukha”, care, tradus, înseamnă „alb”.
În luna mai, o balenă ucigașă a fost găsită moartă după ce a înotat în susul râului Sena, în regiunea Normandia. Planul de a o ghida înapoi în mare cu stimuli sonori a eșuat, iar experții au tras ulterior concluzia că era grav bolnavă. De asemenea, în 2019, o balenă moartă a fost găsită în râul Tamisa, lângă Gravesend, conform oficialilor britanici, a relatat Observator.






















