Redactia.ro
Home » Sport » Viitorul lui Hagi este la un pas să nu mai joace cu Antwerp în Europa!

Viitorul lui Hagi este la un pas să nu mai joace cu Antwerp în Europa!

Viitorul lui Hagi este la un pas să nu mai joace cu Antwerp în Europa!

Zilele trecute sorţii au decis ca Viitorul să întâlnească echipa lui Ladislau Boloni, Antwerp în turul 2 preliminar al Europa League. Oficialii UEFA au anunţat însă astăzi, o schimbare incredibilă. Viitorul lui Hagi este la un pas să nu mai joace cu Antwerp în Europa! Românii ar putea întâlni pe Gent, formaţie care le-a făcut zile negre în urmă cu trei ani. Totul din cauza unui scandal de corupţie din fotbalul belgian. Câștigătoarea Cupei Belgiei, Mechelen este anchetată în acest moment pentru trucarea unor meciuri. Dacă, va fi găsită vinovată, și exclusă din Europa, atunci se va face o altă repartiţie a echipelor belgiene în cupele europene.

Ce spun oficialii români

Oficialii români ştiau aceste informaţii în momentul tragerii la sorţi.

„Am fost informați, în momentul tragerii la sorți, că există această posibilitate. Totul depinde de decizia ce se va lua în Belgia, săptămâna viitoare, când are loc procesul. Dacă Mechelen va fi găsită vinovată și de această ultimă instanța, atunci adversara noastră în cupele europene va fi Gent!”, a declarat Cristian Bivolaru, directorul general al FC Viitorul, pentru ziare.com.

Citește și: Tragerea la sorţi pentru Campionatul Mondial 2019 la handbal feminin

Gent este coșmarul Viitorului

Belgienii le trezesc amintiri urâte celor de la Viitorul. I-au eliminat pe elevii lui Hagi în 2016, după 5-0 la „general”, tot în preliminarii. După ce Viitorul a pierdut în Belgia 0-5, a scos un egal 0-0 acasă.
„A fost un meci cu multe goluri. Am avut şi noi ocazii în prima repriză, când jocul a fost echilibrat, dar am primit două goluri din faze fixe şi pe urmă era normal ca echipa să acuze şocul. Scorul nu este prea dur, dar dacă știi să folosești astfel de momente, poți să crești pe viitor”, a declarat atunci Hagi.

Adversarele echipelor româneşti în Europa League

CSU Craiova va juca în primul tur din Europa League cu FK Sabail, din Azerbaijan care a terminat campionatul pe locul 3. Dacă vor trece mai departe, oltenii vor întâlni în turul 2 câştigătoarea partidei Honved Budapesta (Ungaria) – Zalgiris Vilnius (Lituania).

FCSB a avut noroc la tragerea la sorţi din turul II preliminar al Europa League! Dacă vor trece de Milsami Orhei, „roș-albaștrii” vor juca mai departe cu câştigătoarea dintre Alashkert şi FK Makedonija Skopje. Ambele echipe sunt mult mai slab cotate decât echipa condusă de Bogdan Andone.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini