Postul Nașterii Domnului a început vineri, 14 noiembrie, și se încheie în 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil, fiind unul dintre cele patru mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă pentru pregătirea sufletească înaintea sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.
Postul Crăciunului durează 40 de zile și este considerat mai ușor decât Postul Paștelui
În această perioadă, credincioșii sunt chemați la rugăciune, înfrânare și fapte bune. Patriarhul Daniel a subliniat că aceste zile de post amintesc de pregătirea Fecioarei Maria pentru nașterea Fiului lui Dumnezeu și reprezintă un timp al milosteniei și al împăcării.
Când a fost stabilit Postul Nașterii Domnului
Durata postului a fost uniformizată în anul 1166, la Sinodul Local din Constantinopol, când s-a decis ca toți credincioșii să postească 40 de zile, începând din 15 noiembrie.
Cum se postește în Postul Crăciunului
Miercurea și vinerea sunt zile fără untdelemn și alcool, până în jurul orelor 15.00–16.00, când se consumă hrană uscată sau legume fierte. Atunci când una dintre aceste zile coincide cu un sfânt important, se dă dezlegare la untdelemn și la vin, cu o singură masă pe zi.
Pentru sărbătorile considerate mai puțin importante, este permis untdelemnul, vinul și peștele. Dacă într-o zi de miercuri sau vineri se prăznuiește sfântul al cărui hram îl poartă biserica în care se află credincioșii, se dă dezlegare la pește.
Marțea și joia sunt zile cu dezlegare la untdelemn și vin, dar fără pește — cu excepția cazului în care este un sfânt de mare importanță.
Zilele cu dezlegare la pește în timpul săptămânii
Potrivit Calendarului Ortodox, dezlegare la pește se dă în următoarele zile:
-
21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
-
25 noiembrie – Sfânta Mare Muceniță Ecaterina
-
2 decembrie – Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria
-
4 decembrie – Sfânta Mare Muceniță Varvara
-
9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
18 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
Alte dezlegări la pește în Postul Crăciunului
Biserica acordă dezlegare la pește în toate zilele de sâmbătă și duminică dintre 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) și 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul).
Astfel, zilele cu dezlegare la pește sunt:
-
21 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică
-
22 noiembrie – sâmbătă
-
23 noiembrie – Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii
-
25 noiembrie – Sfânta Ecaterina și Sfântul Mercurie
-
29 noiembrie – sâmbătă
-
30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
-
2 decembrie – Sfinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria
-
4 decembrie – Sfânta Varvara
-
6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
-
7 decembrie – Sfânta Muceniță Filofteia
-
9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria
-
13 decembrie – sâmbătă
-
14 decembrie – duminică
-
18 decembrie – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
Aceste zile sunt considerate momente de bucurie și ușurare în postul de iarnă, marcând sărbători importante sau perioade în care Biserica oferă dezlegare pentru întărirea trupească și sufletească a credincioșilor.
Sursa foto: Arhivă




















