Redactia.ro

Autorităţile, concluzie-ŞOC! Pietonii ucişi de Vlad Pascu la 2 Mai, vinovaţi şi ei de accident: „Au creat o stare pasivă de pericol”

Magistrații din dosarul lui Vlad Pascu au tras o concluzie ce a revoltat, în general, opinia publică. Tânărul care conducea haotic, aflat sub influența substanțelor interzise nu e singurul vinovat de accident.

Victimele ar avea şi ele partea lor de vină.

Cum a motivat judecătorul

Vlad Pascu nu este singurul vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat, ci și victimele, autoritățile motivând acest lucru prin faptul că circulau printr-un loc nepermis.

În cauză, se va reţine că producerea accidentului a fost cauzată de un cumul de factori, respectiv conducerea autoturismului de către inculpatul Pascu Matei Vlad, sub influenţa substanţelor psihoactive, cu viteză peste limita legală şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament, dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamnetului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului)”, se arată în dosar, preluat de fanatik.ro.

Le-au reproşat victimelor că n-au prevenit accidentul

Magistrații mai admit, de asemenea, că vina este împărțită între șoferul drogat și victime, care au circulat pe partea dreaptă a drumului și „au creat o stare pasivă de pericol”.

Prin nerespectarea prevederilor art 72 alin 1 din OUG 195/2002, respectiv deplasarea pe acostamentul din dreapta sensului de mers, nu pe cel din partea stângă sensului de mers, pietonii implicați în accident au generat, la rândul lor, o stare de pericol.

Dacă s-ar fi deplasat pe acostamentul din stânga, ar fi dispus și ei posibilități de evitare a accidentului”, au spus specialiștii, printre care și un expert plătit de inculpatul Vlad Pascu, conform sursei menționate mai sus.

Reamintim, Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în timp ce părinții victimelor cer ca el să fie acuzat de omor. Şoferul de 19 ani a fost arestat preventiv după accidentul din cursul acestei veri și se află în continuare în arest preventiv.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: