Redactia.ro

Ce mesaj a transmis tânăra înainte să sară pe geamul unui hotel din Botoșani: „Sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi…”

GALERIE FOTO (2) Serie de nereguli la Maternitatea din Botoșani, unde tânăra gravidă a agonizat timp de șapte ore

Duminică, la miezul nopții, scene teribile au avut loc la un hotel din Botoșani. O femeie, fără acte de identitate asupra sa și vizibil supărată s-a cazat alături de cei doi copii ai săi. Nimeni nu bănuia ce tragedie avea să se întâmple. Peste doar câteva ore, femeia se arunca în gol, alături de cei doi copii. În urma impactului, mezinul familiei, în vârstă de doi ani a murit pe loc. Înainte de a comite această faptă regretabilă, femeia i-a trimis un mesaj soțului.

Ce scria în mesajul pe care femeia i l-a trimis soțului cu puțin timp înainte de plonja în gol

Femeia provine din Albești și se deplasese în Botoșani pentru a-și duce copiii într-un parc. Văzând că nu mai circulau autobuze spre casă, femeia a decis să rămână peste noapte la un hotel din zonă. Puțin după miezul nopțiim, recepționierii au văzut o imagine șocantă. Femeia își aruncase copiii de la etaj, iar ea se afla pe un acoperiș, amenințând că se sinucide.

O echipă de Ambulanță, precum și și una de negociatori au sosit la fața locului. Negociatorii au remarcat că femeia era vizibil tulburată. De altfel, atunci când a acceptat să coboare de pe acoperiș ea repeta în mod obsesiv că nu a dorit să comită această faptă, că nu a vrut să le facă rău copiilor și că nu dorește să fie considerată nebună.

Înainte de a încerca să-și pună capăt zilelor, femeia i-a transmis un mesaj dureros soțului aflat în București. Iată ce conținea acesta! „Sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți ban, că am înțeles că asta este marea ta problemă. Cel mai rău îmi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să-i iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio!”, este o parte de mesajul pe care l-a trimis femeia cu puțin timp înainte de a plonja în gol alături de ce doi copii.

Femeia urmează să fie evaluată din punct de vedere psihiatric

Conform specialiștilor, fapta femeii a fost una premeditată și poate indica și debutul violent al unei boli psihologice. Acest lucru nu poate fi, însă, confirmat sau infirmat decât după realizarea unei evaluări psihatrice.

Soțul femeii nu-și poate explica care este motivul pentru care tânăra a recurs la un gest atât de violent și se află în stare de șoc. De altfel, el trebuie să se pregătească pentru a-și conduce mezinul pe ultimul drum. Fiul cel mare, în vârstă de 3 ani, se află în stare critică, iar doctorii se luptă pentru a-i salva viața.

Sursă foto Antena 3 CNN

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: