Conflictul dintre Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și Gigi Becali atinge un nou punct critic. Vicepreședintele formațiunii, Dan Tănasă, i-a cerut public lui Becali să-și dea demisia din Parlament, acuzându-l că ar fi trădat cauza suveranistă. Declarațiile au fost făcute luni, 27 mai 2025, în direct la Realitatea PLUS, la scurt timp după ceremonia de depunere a jurământului de către noul președinte al României, Nicușor Dan.
AUR cere demisia lui Gigi Becali din Parlament
Dan Tănasă a lansat un atac dur la adresa lui Gigi Becali, pe care îl acuză că a pactizat cu sistemul și că a abandonat cauza pentru care fusese susținut de AUR. Vicepreședintele formațiunii a declarat că gestul lui Becali de a-i strânge mâna lui Nicușor Dan în Parlament a fost o „demonstrație publică de slugărnicie”.
„George Becali se dovedește a fi un bufon trist al sistemului, care a avut misiunea să dinamiteze mișcarea suveranistă. Iată că am văzut cum s-a demascat în văzul lumii bufonul sinistru al sistemului, Becali, care s-a dus repede să lingă mâna la Nicușor Dan.
Înțeleg că acum are misiune să îl sprijine pe celălalt trădător Iuda, pe Claudiu Târziu, să îl sprijine ca împreună cu Ponta să încerce ei să construiască un partid așa-zis „suveranist”, a declarat Dan Tănasă, la Realitatea Plus.
Acuzații de trădare
Oficialul AUR a continuat în aceeași notă:
„În calitate de purtător de cuvânt al AUR îi solicit public să-și dea demisia din funcția pe care o ocupa cu sprijinul partidului Alianța pentru Unirea Românilor Domnia sa a dovedit că este un fariseu și ar fi cazul să ne arate că nu este și un milog.”, a continuat Dan Tănasă.
Mai mult, Dan Tănasă susține că Becali ar lucra acum pentru o altă agendă politică, încercând să sprijine crearea unui nou partid suveranist alături de Claudiu Târziu și Victor Ponta. „Înțeleg că acum are misiune să-l sprijine pe celălalt trădător, Iuda, pe Claudiu Târziu, să construiască împreună cu Ponta un nou partid suveranist de fațadă”, a spus vicepreședintele AUR.
Becali: „I-am cerut iertare președintelui. A fost un gest frumos”
La rândul său, Gigi Becali a relatat momentul întâlnirii cu Nicușor Dan în plenul Parlamentului, explicând că a fost un schimb de gesturi civilizate și respectuoase. Potrivit acestuia, președintele ales l-a salutat, iar el s-a ridicat și i-a strâns mâna.
„Ai văzut, a trecut președintele. Stăteam pe scaun aici și a trecut președintele României. I-am zis și eu `Iertați-mă`, că știi că i-am mai făcut și eu, ne-am mai ciondănit. Îți dai seama? M-a salutat omul, stăteam pe scaun, m-am ridicat și am dat mâna cu el. A făcut gest frumos, dacă era altul, trecea, se uita urât și pleca. Om cuminte”, a spus Gigi Becali.
El a explicat că, deși în timpul campaniei electorale l-a susținut pe George Simion, acum consideră încheiat acel capitol.
Și a continuat: „Eu, dacă am văzut că m-a salutat omul, adică s-a uitat la mine și m-a salutat, m-am sculat de pe scaun și am dat mâna cu omul. Am dat mâna cu el. A spus ceva, «Vă salut». Și eu am zis «Iartă-mă». Că l-am mai ciondănit”.
„A făcut gest frumos. Dacă era altul, trecea, se uita urât și pleca. Omul când m-a văzut a oprit, a zis «Vă salut». Cuminte omul. Dacă era Băsescu sau Iohannis, nici nu mă mai băga în seamă”, a mai spus Gigi Becali, citat de Libertatea.
Ieșirea publică a lui Dan Tănasă vine într-un moment tensionat pentru AUR, după ce mai mulți lideri marcanți ai partidului, printre care și Claudiu Târziu, au lansat acuzații la adresa președintelui formațiunii, George Simion. Târziu a declarat recent că „AUR va intra într-o etapă de disoluție” și că toate greșelile din alegerile prezidențiale sunt rezultatul deciziilor unilaterale ale lui Simion.
În acest context, afirmațiile potrivit cărora Gigi Becali ar sprijini o nouă construcție politică alături de Târziu și Ponta capătă greutate în discursul liderilor AUR, care încearcă să își reconfigureze poziționarea pe scena politică post-electorală.
Gigi Becali a fost un susținător vocal al lui George Simion în campania prezidențială din 2025, dar apropierea sa de Nicușor Dan pare să fi stârnit nemulțumiri în rândul AUR. În declarațiile făcute recent, Becali a sugerat că apreciază decența și echilibrul noului președinte, spre deosebire de alți lideri politici care „se uitau urât și treceau mai departe”.
Sursa foto: Arhivă




















