Pro TV marchează oficial începutul sezonului festiv prin difuzarea clasicului cu Macaulay Culkin, programat vineri, 6 decembrie. An de an, producţia rămâne un magnet pentru telespectatori, iar postul păstrează obiceiul de a o difuza în primele zile ale lunii decembrie – perioadă în care interesul pentru filmele de Crăciun creşte vizibil.
Lansat în 1990 şi transformat rapid într-un fenomen global, „Home Alone” urmăreşte povestea lui Kevin McCallister, băieţelul de 8 ani uitat acasă de familie. Rămas singur, Kevin trebuie să facă faţă a doi hoţi nepricepuţi și transformă locuinţa într-un adevărat teren minat, plin de capcane ingenioase care au cucerit generaţii întregi.
Calendarul difuzărilor Pro TV:
• „Singur acasă” – sâmbătă, 6 decembrie
• „Singur acasă 2: Pierdut în New York” – 13 decembrie
• „Singur acasă 3” – 20 decembrie
Cine preferă varianta online poate găsi întreaga serie pe platforma Disney Plus, care găzduieşte producţiile originale cu Macaulay Culkin şi Joe Pesci.
Audienţe uriaşe, an după an
Pro TV reuşeşte de fiecare dată performanțe remarcabile cu această serie. La ultima difuzare, „Singur acasă” a dominat detaşat audienţele: peste 2,1 milioane de telespectatori la nivel naţional au urmărit aventurile lui Kevin, iar pe segmentul publicului comercial share-ul a depăşit 27%. Sunt rezultate comparabile doar cu marile meciuri ale echipei naţionale de fotbal.
Filmul rămâne astfel unul dintre cele mai sigure „hituri” ale sezonului rece, readucând în casele românilor nostalgia anilor ’90 și bucuria autentică a poveştilor de Crăciun.




















