Părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial ar putea beneficia de o nouă zi liberă, chiar în prima zi a anului școlar. Proiectul, inițiat de senatorul PSD Claudiu Catană, a fost adoptat tacit de Senat, ceea ce înseamnă că a trecut de prima cameră legislativă fără vot formal. Măsura ar permite părinților să participe la festivitatea de deschidere fără a fi nevoiți să își ia concediu sau să se învoiască de la locul de muncă.
O nouă zi liberă pentru părinți
Potrivit documentului, „se acordă zi liberă pentru părinţi, aşa cum sunt ei definiţi în Noul Cod Civil, prima zi de începere a anului şcolar, pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial”. Inițiatorul subliniază că deschiderea anului școlar este un moment important pentru familie, unul încărcat de emoții, iar prezența părinților contribuie la acomodarea copiilor în primele ore petrecute în colectivitate.
Proiectul urmează să ajungă în Camera Deputaților, care este forul decizional. Dacă va fi adoptat și promulgat, noua zi liberă pentru părinți se va aplica începând din anul viitor, potrivit RTV.
Calendarul școlar și zilele libere din 2026
Vacanța de iarnă pentru anul școlar 2025–2026 este programată între 20 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026. Elevii se vor întoarce la cursuri pe 8 ianuarie 2026, având în vedere că zilele de 6 și 7 ianuarie sunt sărbători legale.
Vacanța mobilă din februarie se va desfășura, în funcție de județ, în una dintre următoarele perioade:
-
9–15 februarie 2026 – Cluj, Timiș, Bistrița-Năsăud
-
16–22 februarie 2026 – București, Ilfov, Bihor, Arad, Iași, Brașov, Gorj, Prahova și alte județe
-
23 februarie – 1 martie 2026 – Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Sibiu, Mureș, Galați, Constanța și altele
Vacanța de primăvară este stabilită între 4 și 14 aprilie 2026, perioadă care include atât Paștele ortodox (12 aprilie), cât și pe cel catolic (5 aprilie).
Vacanța de vară va fi între 20 iunie și 6 septembrie 2026, cu excepțiile prevăzute pentru elevii din clase terminale sau din învățământul tehnologic și postliceal.
Tot în 2026, elevii și angajații din sistem vor beneficia de următoarele zile libere legale incluse în structura anului școlar:
-
1 decembrie 2025
-
25 și 26 decembrie 2025
-
1 și 2 ianuarie 2026
-
6 și 7 ianuarie 2026
-
10 aprilie 2026 (Vinerea Mare)
-
13 aprilie 2026 (a doua zi de Paște)
-
1 mai 2026
-
1 iunie 2026
Sursa foto: Arhivă




















