Compania OMV PETROM, este condamantă la plata unor despăgubiri de 250.000 euro pentru un copil care a murit după ce a inhalat gaze de sondă.
OMV PETROM, condamnată pentru moartea unui copil
Compania OMV Petrom a fost găsită vinovată pentru uciderea din culpă, în cazul lui Marian Furcelea, băiatul de 9 ani care a murit în urmă cu cinci ani, lângă sonda de exploatare Ariceștii Rahtivani. Copilul de 9 ani a murit după ce s-a intoxicat cu gazele emanate în atmosferă de sonda de exploatare.
Potrivit Judecătoria Ploiești, compania OMV Petrom a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă. Părinții lui Marian au cerut în instanță despăgubiri în valoare de 9 milioane de euro, însă judecătoria Ploiești a decis că suma este prea mare. Așadar, compania a fost condamnată la plata unei amenzi penale în valoare de 1 milioan de lei. De asemenea, OMV Petrom este obligată să achite familiei băiatului, daune morale în valoare de 250.000 de euro.
Băiatul locuia împreună cu părinții și frații în comuna Ariceștii Rahtivani din Prahova. Marian se întorcea de la școală, moment în care a trecut pe la mama sa care lucra în curtea unor localnici. Mama i-a dat lui Marian o pungă cu mai multe perechi de încălțăminte primite de la cei la care muncea. Micuțul s-a oprit pe drum pentru a proba o pereche de pantofi și s-a așezat în dreptul sondei de exploatare, iar după câteva zeci de secunde, acesta a murit intoxicat. Potrivit medicilor legiști, moartea micuțului a fost una violentă din cauza insuficienței respiratorii acute.
Decizia nu este definitivă
Potrivit procurorilor, inhalarea de către copil a gazelor a fost posibilă deoarece ventilul și capătul derivației din coloana de exploatare a sondei nu a fost acoperită și nici semnalizată corespunzător. Prin nerespectarea normelor și dispozițiilor legale, OMV Petrom a permis deschiderea ventilului de la derivația din coloana de exploatare a sondei. La acea vreme, compania a declarat că va colabora cu organele de urmărire penală și va respecta toate procedurile care vor avea loc.
Citeste si: Externat de la Cardiologie, a murit pe scările spitalului






















