Incendiu la Deveselu. Focul a mistuit tot ce i-a ieșit în cale în comuna din județul Mehedinți. Zeci de gospodării au fost afectate de focul violent. Oamenii din zonă sunt disperați, după ce și-au văzut gospodăriile distruse de flăcările uriașe.
S-a abătut nenorocirea asupra oamenilor din Devesel, comuna din județul Mehedinți. Primele semne ale dezastrului au fost date încă din dimineața zilei de luni, atunci când chiar primarul a încercat cu forțe proprii să stingă focul care cuprinsese o miriște.
Incendiu la Deveselu. Focul a mistuit tot, oamenii sunt disperați
Din nefericire, totul a scăpat de sub control. Incendiul s-a extins extrem de rapid la satul apropiat.
“Nu avem decât ce-i pe noi, nu acte, nimic, nimic – pompierii nu au fost pe aici – veniră după ce arse.”, a mărturisit proprietarul uneia dintre casele cuprinse de foc, pentru Știrile Pro Tv.
Inclusiv cimitirul din Deveselu a fost mistuit de foc, dar și o pădure din zonă.
“E un haos, altceva nu e. Lua foc și în sat prin parte aia, luară clăi, garduri, tot, nu mai e nimic.”, a mai povestit unul dintre localnici.
“Tot satul arde, de jur împrejur, o mâna criminală, cine o fi dat foc în felul asta.”, este mărturisirea unei localnice.
Pompierii militari de la ISU Mehedinți au primit ajutorul de la echipaje din cadrul ISU Dolj. Însă, din păcate, focul nu s-a lăsat stins prea ușor.
“Vântul nu ține cu noi, au trecut flăcările peste brazde, acum noaptea se vede ușor la un moment dat ai impresia că a dat cineva foc, dar datorită tirajului trece în mijlocul miriștii și ia foc.”, a explicat Marius Gogăltan, ISU Mehedinți.
“Sunt în jur de 25 de gospodării afectate, dar o casă este arsă definitiv. În zona asta n-am întâlnit așa ceva vreodată.”, a mărturisit Valentin Popescu, Primarul comunei Deveselu.
Incendiu de la Deveselu, apelul făcut de autorități
După izbucnirea incendiului de la Deveselu, chiar și comisarii Gărzii de Mediu s-au deplasat la locul faptei pentru monitorizarea calității aerului și alte cercetări la fața locului.
Totodată, reprezentanții Gărzii de Mediu au făcut un apel la populație.
“Facem un apel către cetățeni să nu mai dea foc, pentru că de la o simplă ardere de miriște uitați ce se poate întâmplă.” , este mesajul transmis de Cătălin Tutilescu, șef Garda de Mediu Mehedinți.






















