Redactia.ro

Metaloglobus – FCSB 0-2! Moruțan a înscris după mai bine de un an

Metaloglobus - FCSB 0-2

Metaloglobus – FCSB 0-2. Roș-albaștrii sunt ultimii care se califică în optimile Cupei României.

În minutul 13, Vînă i-a pasat lui Olimpiu Moruțan, care a șutat cu efect la colțul lung, de la 18 metri și a deschis scorul. Meciul cu Metaloglobus este primul în care mijlocașul de 20 de ani a fost titular în acest sezon. A fost și primul său gol pentru FCSB după un an și o lună. Ultima dată a înscris într-un meci cu Gaz Metan Mediaș, din campionat. Metaloglobus și FCSB și-au împărțit ocaziile, dar cei care au înscris au fost tot roș – albaștrii. În minutul 41, Dennis Man a primit o pasă de la Moruțan și l-a executat pe portarul Gavrilaș. Până la final scorul a rămas neschimbat, Metaloglobus – FCSB 0-2.

„Sunt mulțumit că am reușit să joc. sper să fiu din ce în ce mai bine. Am încercat să joc cât mai bine pentru echipă, nu pentru mine”, a declarat Olimpiu Moruțan, la Digi Sport.

“Mă bucur pentru Man și Moruțan că au înscris. Sunt foarte mulțumit de ei. Îi felicit pe toți jucătorii pentru că s-au implicat. Acum ne așteaptă un meci dificil cu Clinceni la Călărași, unde terenul nu este foarte bun”, a declarat Bogdan Argeș Vintilă, la Digi Sport.

Rezultatele din 16-imile Cupei României:

Joi, 26 septembrie
Sănătatea Cluj – FC Viitorul 1-0 (Laurențiu Rus 13)
Ripensia Timișoara – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-4 (Toma 29 / Carnat 10, Hilal Ben Moussa 25, Flores 32, Adebajno 85)
Rapid – Poli Iași 0-1 (Cristea 65-pen)
Mataloglobus – FCSB 0-2 (Moruțan 13, Man 41)

Miercuri, 25 septembrie
Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt 0-1 (Jo Santos 87)
CS Făurei – CS Mioveni 1-5 (F. Bălan 47 / D. Celea 50, M. Anghelina 57, M. Anghelina 75, A. Hergheligiu 87, V. Coșereanu 89 )
ACS Industria Galda – Petrolul Ploieşti 0-1 (Hamza 32)
CSM Reșița – Universitatea Craiova 0-1 (Nițu 30)
FC Botoşani – CFR Cluj 2-2 (4-2 d.p)
Marți, 24 septembrie
Flacăra Horezu – Astra Giurgiu 0-2 (V. Gheorghe 44, G. Ajayi 83)
Foresta Suceava – Gaz Metan Mediaş 2-1 ( D. Dudu 41, R. Martin 44 / S. Buș 8)
UTA- Dinamo 1-3 (Moise 19/ Moldoveanu 13, Nistor 58, Neicuțescu 82 )
Metalul Buzău – AFK Csikszereda 1-0 (Grăjdan 45+1)
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Academica Clinceni 2-3 (P. Păturcă 63, S. Negruț 90+1 / R. Ion 38, B. Barbu 78, J. Deretti 84)
Concordia Chiajna – FC Voluntari 2-3 (E. Nica 2, Bari 53 / D. Benzar 17, C. Țîră 43, 60),
U Craiova 1948 – Universitatea Cluj 2-3

Citește și: Rapid – Poli Iaşi 0-1! Echipa lui Daniel Pancu a părăsit Cupa României

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: