Redactia.ro

Sasha, un copil de 4 ani dispărut în zona Kiev, căutat inclusiv în România

razboi ucraina

Micuțul Sasha este căutat peste tot, inclusiv în România. Copilul de doar 4 ani a dispărut în zona Kievului, în timp ce se afla cu bunica sa.

Potrivit unui anunț postat de Anna Yakhno, posibil mama băieţelului sau doar o cunoștință a familiei micuțului Sasha, „copilul a dispărut în timpul evacuării din 10.03 din teritoriul ocupat de trupele ruse în regiunea Kiev, evadând prin Nipru cu o barcă împreună cu bunica sa, doi câini şi alte 6 persoane.

Din păcate bunica lui Sasha a murit, barca a fost găsită. Copilul era singurul care purta vestă de salvare”.

Sasha, un copil de 4 ani dispărut în zona Kiev, căutat inclusiv în România

Familia lui Sasha speră să-l găsească pe Sasha în taberele de refugiaţi ucraineni. Aceștia se gândesc ca, în haosul creat de război, copilul să fi fost preluat de cineva şi dus în Republica Moldova sau România.

Și chiar au fost internauți care, sâmbătă seară, susțineau că Sasha ar fi fost găsit în România. Era vorba despre Centrul ”Rază de Soare” din oraşul prahovean Băicoi. Însă, spre nefericirea tuturor, autorităţile judeţene au dezminţit informaţia apărută în mediul online.

„La noi nu au ajuns decât copii instituţionalizaţi, orfani înainte de război”, este declarația directorului DGASPC Prahova, Alexandru Bocioacă, în a cărui subordine se află casa de copii din Băicoi.

Acesta a ținut să precizeze și că, la Băicoi, se află un băieţel care poartă numele Sasha, dar are 9 ani. Și nici numele de familie nu coincide cu cel al băiețelului căutat de părinții săi.

Iar povestea lui Sasha Reznicenko a apărut pe mai multe site-uri, de aici cel mai probabil a apărut și confuzia internauților. Numele băieţelului căutat acum este Sasha Zdanovic. Copilul de 4 ani locuia împreună cu rudele sale în raionul Vyshgorod, aproape de Kiev.

„Le mulţumesc tuturor celor care îşi arată îngrijorarea faţă de situaţia noastră. Primesc o grămadă de mesaje din diferite ţări. Am citit tot. O mulţime de informaţii false. Sasha NU a fost găsit din 13.03”, scrie Anna Yakhno.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: