Redactia.ro
Home » Știri » Un bărbat a intrat cu mașina sub un TIR ca să-și ucidă fosta iubită. Femeia își ținea în brațe băiatul de trei ani

Un bărbat a intrat cu mașina sub un TIR ca să-și ucidă fosta iubită. Femeia își ținea în brațe băiatul de trei ani

GALERIE FOTO (4)

Oamenii legii au făcut o descoperire cumplită după un accident rutier. Un bărbat din Bihor a intrat cu mașina sub un TIR, pentru că voia să se răzbune pe fosta lui iubită. Femeia își ținea în brațe copilul de trei ani. Iată cum s-a întâmplat totul.

Și-a omorât intenționat fosta iubită

Un bărbat din Bihor, care a intrat cu maşina sub un TIR, ar fi făcut asta intenţionat ca să-şi ucidă fosta iubită, pasageră pe locul din dreapta. La aceast concluzie au ajuns anchetatorii, după o lună de anchetă. Fiul de trei ani al femeii a fost martor la scenele dramatice. În momentul impactului, copilul se afla în brațele mamei lui. Ca prin minune, acesta a supraviețuit.

”E ultimul drum pe care-l facem împreună”, sunt ultimele cuvinte pe care Daniel i le-a spus fostei sale iubite . Femeia de 25 de ani și Daniel se despărțiseră, iar ea și-a refăcut viața. Nenorocirea s-a întâmplat după ce tânăra a mers acasă la el, pentru a-și lua lucrurile. Bărbatul s-a oferit să o ducă la locuința noului ei partener. Atunci a avut loc tragedia.

El s-a enervat, nu te iert, să te ierte Dumnezeu şi dup-aia a zis către mine: tu stai liniştit că în două ore ţi-o duc pentru totdeauna. M-am temut aşa că îi face ceva rău, dar nu m-am aşteptat să îi facă asta”, a spus iubitul femeii, scrie observatornews.

Accidentul mortal a avut loc în 12 iulie, la ora 10 seara. Livia era pe locul din dreapta, cu fiul ei de trei ani în braţe. Maşina era plină cu bagajele ei. La ieşirea din localitatea Nojorid din Bihor, într-o curbă la dreapta, bărbatul a intrat în plin într-un camion care circula regulamentar.

Copilul a supraviețuit ca prin miracol

”S-a reuşit descarcerarea a trei persoane. În urma evaluării de către personalul medical, s-a constatat faptul că una dintre persoane era decedată”, a transmis Horia Cheregi, ISU Oradea. Copilul a fost cel care a supraviețuit ca prin minune.

Oamenii legii au ajuns la concluzia că Daniel ar fi intrat intenționat cu mașina sub TIR, ca să se răzbune pe Livia. Anchetatorii au schimbat încadrarea de la ucidere din culpă și conducerea unui vehicul cu permisul anulat la omor şi tentativă de omor. Bărbatul avea permisul anulat. În 2016, a fost prins băut la volan, iar la acea vreme autoritățile i-au suspendat carnetul, ca peste câteva zile să fie prins, din nou, în trafic. A ajuns în spatele gratiilor pentru 200 de zile. Individul a suferit răni grave în urma accidentului și este puțin probabil să ajungă după gratii.

Pacientul a rămas în stare vegetativă. Creierul este afectat, nu cooperează, nu răspunde comenzilor şi a fost transferat pentru tratament paliativ”, a declarat Dr. Florian Sabău, medic primar ATI, conform sursei citate. Medicul susține că sunt șanse foarte mici ca bărbatul să-și revină.

După moartea Liviei, doi copii de trei şi de cinci ani sunt crescuţi de bunică. Cel mai mic şi-a văzut mama murind, o traumă cu care va trăi toată viaţa. Micuțul a stat trei săptămâni în spital şi încă are probleme neurologice şi un picior în ghips.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini