Statul oferă 10.000 de euro copiilor născuți după această dată. Un proiect de lege care îi vizează pe copiii născuți după 1 ianuarie 2018, inițiat de PNR în Parlament, dorește să fie conceput un sistem național prin care fiecărui nou-născut să îi fie deschis un cont bancar, în care statul român le va depune bani.
Astfel, până la vârsta de 18 ani, fiecare copil va avea în cont 10.000 de euro. Banii pot fi folosiți pentru studii, pentru deschiderea unei afaceri sau cumpărarea unei case.
Propunerea de lege a PNR presupune înființarea Autorității Naţionale pentru Copii şi Tineri, care va fi cea care va gestiona programul național prin care se vor deschide depozite bancare nou-născuților, relatează a1.ro.
”Am conceput acest proiect de lege cu gândul la toți copiii care la vârsta de 18 ani vor, fie să meargă la facultate și familia nu îi poate susține financiar, fie la cei care vor să fie independenți și nu au niciun ajutor pentru a porni o afacere sau la cei care vor să își cumpere o locuință. Statul român trebuie să se îngrijească serios de fiecare cetățean în parte, încă din prima zi lui de viață. Această lege e un fel de mulțumire a statului român pentru fiecare nou născut și o garanție că statul se îngrijește de el. Iar la vârsta majoratului, statul român îi oferă un ajutor real prin intermediul căruia poate porni cu dreptul în societate din postura de român major”, a declarat Sebastian Popescu, președintele PNR.
Statul oferă 10.000 de euro copiilor născuți după această dată pe care aceștia îi pot folosi doar după majorat. Există, de asemenea, încă o condiție. Pentru a putea beneficia de bani, copilul trebuie să urmeze 12 clase. Așadar, banii pot fi folosiți doar de titular, în acest caz copilul care a împlinit 18 ani.
Există, de asemenea, încă o restricție. Suma virată de statul român în conturile copiilor născuți după 1 ianuarie 2018 poate fi folosită doar pentru anumite situații, și anume: pentru studii universitare, pentru achiziționarea unei locuințe sau pentru plătirea unui tratament medical costisitor.
Citește și Bani în plus pentru aceşti români! Măsura poate intra în vigoare din 2020






















