Redactia.ro

Era una dintre cele mai frumoase actrițe de la Hollywood, însă astăzi este de nerecunoscut! Amy Adams face sacrificii majore de dragul artei

GALERIE FOTO (3) amy

Actorii fac eforturi ieșite din comun atunci când vine vorba despre rolurile pe care le interpretează, Unii dintre ei sunt dispuși să treacă prin transformări spectaculoase pentru a se asigura că intră cât mai bine în pielea personajului. Una dintre actrițele care acceptă să facă sacrificii de dragul artei este și Amy Adams. Iată cum a fost surprinsă pe platourile de filmare din Los Angeles, Statele Unite ale Americii.

Amy face transformări radicale de dragul meseriei sale

La aparițiile oficiale, cele de pe covorul roșu, Amy afișează o imagine complet diferită față de cea pe care au surprins-o fotoreporterii, în urmă cu doar câteva zile. Pentru rolul din pelicula „Nightbitch”, actrița a acumulat câteva kilograme în plus și a renunțat la atitudinea de femeie fatală. Ce-i drept, transformarea este una cu totul spectaculaosă, iar Amy cu greu ar putea fi recunoscută, chiar și de către cei mai înfocați fani ai săi.

Amy Adams

Pelicula spune povestea unei mame dintr-o suburbie, nevoită să-și crească singură copilul. Look-ul pe care l-a afișat Amy pe platoul de filmare a fost diferit față de imaginea sofisticată pe care actrița obișnuiește să o prezintă. Cu câteva kilograme în plus, în haine largi și fără pic de machiaj, Amy a intrat în pielea personajului și s-a concentrat asupra poveștii pe care a trebuit să o transpună, în mod cât mai credibil.

Cu toate acestea, nu este pentru prima dată când Amy trece prin schimbări majore datorită dragostei sale pentru actorie.

Amy Adams
Amy Adams este o actriță cameleonică

Nu este pentru prima dată când Amy Lou Adams face sacrificii

Amy Lou Adams este o actriță și cântăreață americană. Cunoscută pentru versatilitatea sa de a interpreta atât roluri comice și dramatice, ea a fost de trei ori pe listele anuale ale celor mai bine plătite actrițe din întreaga lume. Amy Adams a jucat rolul lui Camille în drama „Sharp Objects” („Obiecte ascuțite”).

Camille era un jurnalist însărcinat să raporteze despre misteriosul caz de crimă a unei adolescente. În timp ce urmărește ancheta, Camille suferă modificări de ordin psihologic, iar stresul își pune amprenta asupra modului în care arată. Amy a fost nevoită să slăbească kilograme întregi și a tolerat ore întregi de machiaj pentru a crea impresia unei persoane cu un aspect bolnăvicios și slăbit.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri