Redactia.ro

Alexia fost suspusă unor noi intervenții chirugicale. Nu-și aminteșete nimic despre accidentul care era să o lase fără brațe

Alexia va fi externată curând

Alexia, copila care a rămas fără brațe în urma accidentului din Pașcani a fost supusă uner noi intervenții chirurgicale. Medicii i-au retașat brațele săptămâna trecută, iar acum i-au pus grefe de piele. Medicul care s-a ocupat îndeaproape de cazul Alexiei susține că aceasta ar putea fi externată în aproximativ o săptămână, dar că nu-și amintește nimic despre producerea incidentului tragic.

Alexia a fost supusă unor noi intervenții chirurgicale

Echipa coordonată de Dr. Susanu i-a acoperit braţul cu piele, în proporţie de 100%. O intervenţie de acest gen a fost făcută şi pentru braţul stâng, însă a fost vorba în acest caz de o intervenţie de acoperire parţială a defectelor de la nivelul pielii, încă o astfel de operaţie similară pentru braţul stâng urmând a avea loc în cursul zilei de miercuri.

„Starea fetei este foarte bună, în cursul zilei de luni a avut o nouă intervenţie chirurgicală în care a fost grefat complet braţul drept, putem spune că membrul superior drept a fost acoperit în totalitate, la braţul stâng a avut o intervenţie de acoperire parţială a defectelor cutanate, necesită încă o intervenţie probabil în cursul zilei de mâine. 

Practic în cursul accidentului o parte din tegumentele braţului au fost detaşate, au fost tăiate tangential probabil de către agentul care i-a produs şi amputaţia, şi acolo a necesitat acoperirea ţesuturilor fascio-musculare cu grefă de piele. Pielea a fost luată de la nivelul coapsei stângi. Întotdeauna se face cu grefă de piele autologă”, a explicat medicul Sidonia Susanu, cea care a preluat cazul Alexiei.

Acțiunile fratelui mai mare au fost decisive pentru salvarea Alexiei

Și fratele fetei, Eric, are motive de mândrie, căci având o prezență de spirit ieșită din comun pentru un copil care a trecut printr-un șoc traumatic, a reușit să găsească unul dintre brațe și să-l predea echipajelor medicale. Astfel, el a fost cel care i-a salvat unul dintre brațele fetei. „Am văzut că se mișcă și am ridicat-o rapid. I-am dat două palme peste față și era ok. Am văzut că nu era o mână, apoi am văzut mâna ei la câțiva pași de ea. Am văzut că a deschis geamul din față, am luat mâna, am luat-o și pe ea, am dus-o rapid la ambulanţă”, povestește fratele tinerei.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri