Mulți dintre noi încercăm să mâncăm echilibrat pe parcursul zilei, însă avem tendința de a consuma prea multă mâncare seara. Psihologul are o explicație pentru acest comportament și susține că poate fi considerat o dependență.
Motivul pentru care mâncăm seara mai mult decât ar trebui
Bogdana Burscu, psiholog clinician a explicat care este motivul pentru care noi mâncăm seara în cantități mai mari decât ar trebui, de cele mai multe ori. Mâncarul în cantități mari are funcția de auto-reglare emoțională.
Concret, mâncăm pentru că obținem efectul de liniște, iar alimentele cu zahăr au receptori în sistemul dopaminergic. Prin consumarea alimentelor cu zahăr este stimulată producția de dopamină, un hormon care contribuie la starea de bine. Spre exemplu, zahărul și nicotina pot contribui la producerea de dopamină.
Conform psihologului, cel mai important lucru este să ne conștientizăm sentimentele și să le permitem să le experimentăm fără să încercăm să le ignorăm prin consumul excesiv de mâncare, alcool sau tutun.
Mâncatul ar putea să-și aibă rădăcinile în copilărie
Mai mult decât atât, mâncatul excesiv își poate avea rădăcinile în comportamentele învățate în perioada copilăriei, susține psihologul. Așadar, la vârsta adultă ajungem să compensăm sentimentele de singurătate, tristețe, frica de eșec cu mâncatul compulsiv. De ce este necesar să cerem ajutorul unui psiholog dacă ne confruntăm cu o problemă legată de alimentație?
„Dacă această adaptare la mediu, pe care o fac de fapt, mai e valabilă în prezent. Eu am încercat la un moment dat să mă adaptez.Dar condițiile mele de viață sunt mai bune în prezent. Și, poate, nu mai e nevoie să mențin acest comportament de supraviețuire”, dezvăluie medicul psiholog Bogdana Bursuc.






















