Siria a fost lovită de cutremure devastatoare, în urma cărora zeci de mii de persoane și-au pierdut viața și se pare că tragediile continuă aici și țara este din nou distrusă. Capitala a fost bombardată noaptea trecută de forțele armate israeliene, incident în urma căruia 15 persoane și-ar fi pierdut viața.
Siria, atacată cu rachete
Siria trece din nou prin clipe de groază, după ce cutremurul devastator a instaurat panica în rândul oamenilor. O rachetă israeliană a lovit, duminică dimineaţă, o clădire din cartierul Kafr Sousa din centrul Damascului. Autoritățile iraniene susțin că aceasta este consideră ca sediu al Forței Quds a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice.
Breaking News: Israeli missile attack on Syria’s capital pic.twitter.com/8mKDzxBslx
— The Cradle (@TheCradleMedia) February 18, 2023
„La ora 12:22, inamicul israelian a comis o agresiune aeriană de pe Înălţimile Golan ocupate, vizând mai multe zone din Damasc şi din împrejurimi, inclusiv zone rezidenţiale”, a informat Ministerul de Interne.
Totul s-a petrecut în apropiere de un mare şi bine păzit complex de securitate iranian. Bombardamentul a distrus mai multe clădiri importante, având în vedere că acolo se află o mulțime de imobile rezidențiale. Mai multe rachete au ajuns și în aeroportul Damasc, dar nu se știe dacă atacul a vizat o persoană anume, dar cert este că a provocat pagube substanțiale.
”Au fost avariate mai multe locuinţe civile şi sunt pagube materiale în mai multe cartiere din Damasc şi din vecinătatea sa”, a transmis armata.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a anunţat la Beirut că bilanțul actual al persoanelor decedate este 15, printre care se află și civili. În plus, 15 persoane au ajuns la spital în stare gravă și situația lor este, în continuare, critică.
Rami Abdel Rahman, şeful OSDH, o organizaţie neguvernamentală cu o reţea extinsă de surse în Siria, susține că evenimentul neplăcut de noaptea trecutăa fost „cel mai mortal atac israelian asupra capitalei siriene”.
Israelul a intensificat atacurile cu bombe în ultima perioadă, dar niciodată nu a comentat episoadele dezastruoase provocate în Siria. Surse din regiune ar fi declarat pentru The Reuters că au în plan să împiedice desfășurarea zborurilor de aprovizionare iraniene, care livrează arme aliaților din Siria și Liban, inclusiv grupului Hezbollah.























