Redactia.ro

Se schimbă legea! Câte persoane vor mai putea locui în aceeași casă

GALERIE FOTO (2) Câți oameni mai pot locui în aceeași casă

Românii au primit o veste proastă în urmă cu puțin timp, după ce a ieșit la iveală faptul că o propunere legislativă cu privire la numărul de persoane care pot locui în aceeași casă a fost aprobată. Astfel, unii ar putea avea probleme destul de mari în curând.

De departe una dintre cele mai importante probleme care au fost discutate astăzi în Camera Deputaților ar putea să le dea planurile peste cap multor persoane care locuiesc în aceeași casă. Oficialii au anunțat inclusiv măsurile care se vor lua pentru cei care nu respectă legea.

Câți oameni pot locui la aceeași adresă

Dacă până acum nu existau motive de îngrijorare cu privire la numărul de persoane care ar trebui să locuiască în aceeași casă, astăzi, pe data de 3 mai 2023, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Ordonanţa de urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetățenilor români a suferit astăzi primele modificări.

Astfel, în urma unor discuții mai amănunțite s-a ajuns la concluzia că în aceeași casă nu mia pot locui mai mult de 10 persoane. Desigur, legea nu se aplică proprietarului de drept sau familiei acestuia. Este vorba despre persoanele care își fac viza de flotant sau schimbare de domiciliu pentru a beneficia într-un fel sau altul de diferite avantaje.

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, conform proiectului de lege.

locuinte

Ce riscă persoanele care nu respectă legea

A fost luată în considerare și varianta în care cetățenii nu se vor conforma noilor reguli, motiv pentru care s-a stabilit și amenda pe care o vor primi. Se pare că este vorba despre 150 de lei.

„Persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ-teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”, reiese din actul normativ.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: