Roxana
Fiecare dintre noi își amintește cu siguranță de un profesor care ne-a marcat copilăria sau adolescența, care a avut o contribuție esențială în modelarea caracterului nostru. Învățătorul sau profesorul care ne-a transmis, pe lângă cunoștințe, și principii morale, care ne-a învățat să respectăm, să fim răbdători și să prețuim valoarea muncii. Astăzi, mărturia unei profesoare cu o carieră de peste 40 de ani în învățământ ne reamintește de provocările cu care se confruntă educatorii în contextul societății actuale.
„Întotdeauna mi-am dorit să fac performanţă cu elevii mei„, ne mărturisește ea. Dorința sa de excelență nu s-a diminuat de-a lungul anilor, dar s-a confruntat cu o transformare alarmantă a atitudinii și comportamentului elevilor, un fenomen la care părinții au contribuit, poate fără să își dea seama. Lăsându-și copiii prea liberi, sau fiind prea ocupați pentru a le dedica timp, au creat un decalaj în dezvoltarea lor socio-emoțională.
Baza educației, ne amintește profesoara, se pune în primii ani de viață ai copilului, moment în care acesta învață să spună „mulțumesc”, să respecte și să aprecieze cei și ce îl înconjoară. Din nefericire, tot mai mulți copii nu mai beneficiază de aceste lecții esențiale acasă.
De asemenea, se observă o neînțelegere profundă a rostului și mecanismelor de învățare în rândul părinților. Unii dintre ei resping importanța memorării, o componentă fundamentală a învățării la vârste fragede. Memoria, la fel ca orice altă abilitate, trebuie antrenată și dezvoltată.
Acest lucru este crucial în formarea profesională ulterioară a copiilor. Cum poate cineva să devină un profesionist de succes dacă nu a dezvoltat această capacitate de mic? Cu siguranță, schimbările în domeniul tehnologic și accesul facil la informație schimbă paradigmele educației, dar fundamentul rămâne neschimbat: nevoia de a înțelege, asimila și aplica cunoștințele.
Profesoara scoate în evidență și un aspect crucial: rolul părinților în procesul educativ. Din păcate, mulți dintre aceștia își îndreaptă frustrările și așteptările nerealiste către educatorii copiilor lor, uitând că educația este un parteneriat și o responsabilitate comună.
În societatea modernă, gadgeturile și tehnologia au preluat din timpul pe care părinții îl petreceau altădată cu copiii lor. Aceasta, coroborată cu lipsa de structură și de principii educative clare, poate conduce la formarea unor adulți nepregătiți pentru viața reală.
Mesajul este clar: educația începe acasă. Părinții trebuie să devină din nou pionierii educației copiilor lor, să învețe să le stabilească limite și să le ofere suport. De asemenea, sistemul educațional și părinții trebuie să colaboreze pentru binele copilului.
În final, ceea ce propune profesoara – introducerea unui cod al bunelor maniere în instituțiile de învățământ – este un pas în direcția corectă. Acesta nu ar servi doar copiilor, ci și societății în ansamblu, modelând viitoarele generații în spiritul respectului, empatiei și responsabilității.
În era tehnologiei și a informației rapide, să nu uităm de ceea ce ne face cu adevărat umani: capacitatea de a iubi, de a respecta și de a prețui cunoașterea și educația.
