Redactia.ro

Calendar ortodox 25 februarie 2020. Sfântul Tarasie, apărătorul sfintelor icoane

Calendar ortodox 25 februarie 2020. Sfântul Tarasie, apărătorul sfintelor icoane

Calendar ortodox 25 februarie 2020. Sfântul Tarasie, apărătorul sfintelor icoane. Credincioșii îl pomenesc astăzi pe Sfântul Tarasie arhiepiscopul Constantinopolului.

Calendar ortodox 25 februarie 2020. Sfântul Tarasie, apărătorul sfintelor icoane

Potrivit Creștin ortodox, Sfântul Tarasie s-a născut la Constantinopol în jurul anului 730 și a fost un apărător al sfintelor icoane. După moartea împăratului Leon IV Hazarul, pe tronul imperial ajunge fiul său Constantin VI.

A fost ales în scaunul arhiepiscopal al Constantinopolului de către împărăteasa Irina, când Sfântul Tarasie era încă mirean, vremurile fiind neîngăduitoare cu Biserica, tulburată grav de erezia iconoclastă. Deci, trecând dintr-o dată Sfântul Tarasie în rânduială duhovnicească, nu i-a fost atât de greu, căci şi în mirenie a vieţuit nu după trup, ci după duh.

Demersul acesteia a venit după moarte împăratului Leon IV (775-780) – prigonitor al iconodulilor, cei care se închinau sfintelor icoane, în dorinţa de a pune capăt tulburărilor şi de a restabili dogma dreptei credinţe.

Apărătorul credinței și moravurilor sănătoase

Sfântul Tarasie a fost un mare apărător al credinței și moravurilor sănătoase, Când

Sfântul Tarasie a trecut la cele veșnice pe 25 februarie 806. A fost înmormântat în manăstirea ctitorită de el în Bosforul Traciei. La mormântul său s-au săvârșit nenumărate minuni.

Amintim că Sfântul Tarasie mai este cinstit anual și împreună cu Părinții Sinodului VII Ecumenic, în duminica închinată acestora.

Troparul Sfantului Tarasie

Îndreptator credinței și chip blandeților, învățator înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri