Calendar ortodox 4 martie 2020. Pomenirea Sfântului Gherasim de la Iordan. Toți credincioșii îl vor prăznui în această zi pe Sfântul Gherasim din Iordan, supranumit îmblânzitorul de animale sălbatice.
Calendar ortodox 4 martie 2020. Pomenirea Sfântului Gherasim de la Iordan
Conform Creștin ortodox, Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan s-a născut în Licia, din părinți creștini de la care a primit o educație bună.
Încă de tânăr a intrat în monahism, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt.
În vremea împăratului Marcian a mers în Palestina, unde a întemeiat o mănăstire într-un loc retras lângă Iordan. În mănăstirea sa, monahii se rugau în chiliile lor primele cinci zile din săptămână.Iar sâmbăta şi duminica participau la sfintele slujbe şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Se îmbinau astfel cele două moduri de vieţuire, cenobitic şi idioritmic, specifice comunităţilor monahale din pustia Egiptului.
Datorită blândeţii sale, Sfântul Cuvios Gherasim era ascultat şi de fiarele sălbatice. Un leu, pe care l-a îngrijit şi l-a vindecat, scoţându-i un ghimpe din picior, îl asculta şi-l însoţea întotdeauna.
După ce acesta a murit, leul a mers la mormânt și a murit deasupra acestuia.
Moartea Sfântului Cuvios Gherasim
Unii din acei părinţi pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumânare în sihăstreştile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă şi foc ca să-şi încălzească apă pentru trebuinţa lor. Sfântul le răspundea: „De voiţi să aveţi foc în pustie, veniţi de petreceţi în mănăstire, împreună cu noii începători, căci eu niciodată nu voi lăsa să se facă foc în locaşurile pustniceşti, în toate zilele vieţii mele!”
Leul nu a murit pentru că a avut suflet cuvântător, ci Dumnezeu a vrut să preamărească pe cel ce l-a preamărit pe Sfântul Gherasim.
Sf. Gherasim l-a slujit până la moarte pe Dumnezeu, și a trecut către el, spre viața cea neîmbătrânită.






















