Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a adus o veste importantă pentru fermierii din România, anunțând că plata ajutorului de 200 de euro pe hectar, destinat celor afectați de secetă, va fi efectuată mai devreme decât era planificat inițial.
Această măsură a fost luată pentru a răspunde rapid nevoilor stringente ale agricultorilor, care se confruntă cu pierderi majore din cauza secetei severe ce a lovit o mare parte din culturile de toamnă și de primăvară.
Se dau banii mai repede pentru fermieri
Florin Barbu a explicat într-o intervenție la Antena 3 CNN că aproximativ 2 milioane de hectare de teren agricol sunt afectate de secetă în România. Într-un efort de a susține fermierii, Ministerul Agriculturii a decis să accelereze procesul de plată a subvențiilor pe suprafață, asigurându-se că banii vor ajunge la agricultori în anul fiscal curent.
Subvenția acordată este de 200 de euro pentru fiecare hectar afectat în totalitate, ceea ce echivalează cu aproximativ 1.000 de lei. Această măsură este fără precedent în România, fiind pentru prima dată când despăgubirile pentru daunele provocate de calamități sunt plătite în același an fiscal în care au fost constatate.
„Am schimbat de urgență ordinul privind plata pe suprafață atunci când sunt calamități în România și practic am luat decizia ca fiecare hectar calamitat 100% să primească o subvenție fixă, o despăgubire fixă de 200 euro.
Lucrul acesta s-a întâmplat și este fără precedent în România, pentru că este prima oară când despăgubirile vor fi plătite în același an fiscal”, a spus ministrul la Antena 3 CNN.
Accelerarea plăților și planul de acțiune
Ministrul Barbu a oferit detalii suplimentare, menționând că, în mod obișnuit, despăgubirile pentru culturile afectate de secetă ar fi fost plătite în anul fiscal următor. De exemplu, în 2022, aproximativ 1 milion de hectare au fost calamitate, iar despăgubirile au fost acordate abia în anul următor. Cu toate acestea, în luna mai 2023, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, a fost luată decizia de a urgenta plățile, astfel încât acestea să fie realizate în acest an.
Pentru a asigura fondurile necesare, sumele au fost discutate cu Ministerul de Finanțe, iar toate procesele verbale necesare pentru culturile afectate vor fi finalizate până pe 15 septembrie. Aceasta va permite ca banii să fie disponibili pentru fermieri în timp util, astfel încât aceștia să poată începe lucrările de însămânțare pentru culturile de toamnă.
‘Practic, vă dau un exemplu: dacă în anul 2022 au fost calamitate 1.000.000 de hectare, ele au fost achitate în anul fiscal următor. În luna mai 2023, am luat decizia aceasta împreună cu premierul Marcel Ciolacu. Sumele au fost discutate la Ministerul de Finanțe. Am urgentat ca până pe 15 septembrie să fie încheiate toate procesele verbale de calamități, atât la culturile de primăvară și de toamnă și până la sămânțare. Vom asigura acești bani pentru fermieri”, a anunțat Florin Barbu.
Plățile efective vor începe pe 16 octombrie, a anunțat ministrul Agriculturii
Această accelerare a plăților este crucială pentru ca fermierii să aibă fondurile necesare pentru a pregăti terenurile și a efectua însămânțările pentru următorul sezon agricol.
„Complementar, am urgentat și plata subvenției pe suprafață, care va începe în 16 octombrie. Practic, ne dorim foarte mult să asigurăm aceste sume de bani pentru ca fermierii să poată avea acești bani pentru însămânțarea culturilor de toamnă. Toate aceste lucruri le-am constituit printr-un ordin al Ministerului Agriculturii, lucrul acesta s-a și întâmplat. În momentul de față, sunt depuse cereri de aproape 1,6 milioane de hectare, vorbim de culturile de primăvară”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Seceta din acest an a afectat grav agricultura românească, cu 2 milioane de hectare de teren agricol compromise, dintr-un total de aproximativ 7 milioane de hectare cultivate anual în țară. Ministrul Barbu a subliniat că, dintre aceste terenuri afectate, 400.000 de hectare aparțin culturilor de toamnă, pentru care au fost deja întocmite procesele verbale de situații de urgență.






















