Coronavirus Italia: mărturii ale personalului medical și sanitar
Întreg personalul medical și sanitar din Italia se luptă zi de zi, de mai bine de două luni, cu o criză fără precedent cauzată de pandemie, care a dus la moartea a 26.977 de persoane. Dintre acestea, 152 erau medici, potrivit ultimelor date puse la dispoziție de FNOMCeO, Federația Națională a Ordinelor Medicilor Chirurgi și Odontoiatri. Câțiva din cei care se confruntă cu situația de coșmar au acceptat să povestească despre experiența trăită.
O asistentă dintr-un spital din Brianza, provincie situată în regiunea Lombardia, a declarat că, în timpul turelor de 12 ore, vede pacienți a căror stare se înrăutățește brusc: ”Ceea ce mă impresionează cel mai mult este transformarea subită. Pacienții ajung cu dificultăți respiratorii și par normali, iar o oră mai târziu totul se accelerează, îi intubăm și într-o clipă încep să semene cu niște zombi”, a declarat aceasta, potrivit ilgiornale.it. Asistenta a mărturisit că mulți dintre pacienții internați sunt terorizați și se tem de moarte. Aceasta a mai explicat că momentul cel mai dificil este acela când, la finalul turei de 12 ore, este nevoită să își scoată echipamentul de protecție: ”La finalul programului, ne scoatem costumul invers decât în mod normal, ca să nu atingem părțile contaminate, aruncăm totul într-un sac, doar viziera este dezinfectată. Apoi ne scoatem saboții, ne ștergem pe mâini cu un gel pe bază de alcool în proporție de 70% și intrăm într-o altă cameră unde facem duș, pe urmă folosim din nou gelul, ne îmbrăcăm și ieșim din spital.”
Un alt medic de la un spital din Bergamo, originar din Congo, a povestit despre începutul epidemiei într-unul din orașele cel mai mult afectate din Italia. Potrivit declarației acestuia, a fost extrem de greu pentru personalul medical să se obișnuiască să lucreze cu echipamentul de protecție, care este aproape sufocant. Tot din acest motiv, abia după ore întregi reușesc să meargă la baie sau să bea apă. Medicul a mărturisit că, la rândul său, a fost infectat cu coronavirus la spital, la fel ca mulți dintre colegii săi.
Un specialist din Cuba, sosit într-un spital din Bergamo împreună cu o echipă formată din 37 de medici și 15 asistenți, a declarat că ”mai rău decât acest virus este doar Ebola”.






















