Georgescu Dragos
Marți, 9 septembrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții și Drepții Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, binecunoscuți în tradiție ca părinții Maicii Domnului și, prin urmare, bunicii după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos. Deși numele lor poate părea mai puțin familiar în comparație cu alți sfinți foarte cinstiți, rolul lor în istoria mântuirii este esențial: prin ei a intrat în lume Fecioara Maria, vasul ales în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Sărbătoarea din 9 septembrie urmează firesc marii prăznuiri din ajun, Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), și ne invită să privim, cu recunoștință și evlavie, la cei care au primit de la Dumnezeu darul neașteptat al nașterii de prunc după ani îndelungați de nerodire.
Calendar 9 septembrie 2025. Sărbătoare mare marți. Cui îi zicem La Mulți Ani
În sinaxare și în scrierile vechii tradiții bisericești, Sfântul Ioachim este arătat ca fiind din neamul regelui David, adică din linia mesianică profețită de Scriptură. Sfânta Ana este consemnată ca fiica preotului Matan (Matthan). Despre acest preot, tradiția pomenește că a avut trei fiice: Maria, care a născut-o pe Salomeea; Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul; și Ana, cea care a născut-o pe Fecioara Maria. Aceste genealogii arată țesătura de rudenii a marilor personaje din Noul Testament și subliniază felul în care planul lui Dumnezeu se desfășoară în istorie prin oameni credincioși, răbdători și smeriți.
În realitatea socială a vremii, nerodirea era socotită o rușine și un semn al lipsei de binecuvântare. De aceea, Ioachim și Ana au purtat povara unei suferințe tăcute: își doreau copil și, în același timp, erau judecați de cei din jur. Și totuși, nu s-au pierdut cu firea. Rugăciunea, postul, milostenia și nădejdea au rămas modul lor de a exista în fața lui Dumnezeu.
Nerodirea transformată în binecuvântare: rugăciunea care schimbă destinul
Tradiția amintește că, în fața durerii, cei doi soți s-au îndepărtat pentru o vreme, fiecare alegând să se roage separat. Ana s-a rugat în grădina casei, iar Ioachim s-a retras în pustie, cerând cu lacrimi o mângâiere de la Dumnezeu. După rugăciuni îndelungi, un înger le-a vestit fiecăruia, în chip minunat, că vor avea un copil. A urmat apoi întâlnirea la Poarta de Aur a Ierusalimului, imagine păstrată cu emoție în icoane: soții se apropie, se îmbrățișează cu sfială și mulțumire, iar Dumnezeu le întoarce suferința în bucurie. Din această întâlnire binecuvântată avea să se nască Fecioara Maria, Copila făgăduită, care, la timpul rânduit, va deveni Maica Domnului.
Această istorie nu seamănă cu un basm, ci cu pedagogia lui Dumnezeu: uneori, întârzierea darului devine lucrare adâncă în inimă, pregătire pentru un rost mai mare decât ne putem imagina. De aceea, în conștiința Bisericii, Ioachim și Ana sunt chemați adesea în rugăciune de soții care își doresc copii, de părinți și bunici, de familii care caută unitate, răbdare și binecuvântare.
De ce îi numește Biserica „bunici ai lui Hristos”
Biserica a mărturisit neîncetat că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), pentru că Cel ce S-a născut din ea este Fiul lui Dumnezeu, una și aceeași Persoană dumnezeiască, nu un om de sine stătător unit ulterior cu Dumnezeu. Dacă Maica Domnului este cu adevărat Maica lui Dumnezeu-Omul, atunci părinții ei, Ioachim și Ana, sunt bunicii după trup ai Mântuitorului. Așa îi și numește tradiția: Drepții și Dumnezeieștii Părinți, cinstiți ca ocrotitori ai familiei, ai bătrânilor și ai educatorilor, dar mai ales ca sprijin pentru cei care așteaptă sau plâng un copil.
Potrivit istorisirilor bisericești, Sfântul Ioachim a trecut la Domnul la vârsta de aproximativ 80 de ani, iar Sfânta Ana la aproximativ 70 de ani, la doi ani după soțul ei. Vârstele, ca și multe detalii ale vieții lor, sunt tradiții transmise din vechime și trebuie primite cu smerenie, ca mărturisire a evlaviei poporului credincios.
Pe lângă prăznuirea de 9 septembrie, Biserica așază în tipic alte momente legate de Ioachim și Ana. Astfel, pe 9 decembrie prăznuim Zămislirea Sfintei Ana (conceperea Maicii Domnului), iar în unele tradiții locale se face pomenirea Sfintei Ana la date precum 25 iulie. Întregul an bisericesc, așadar, marchează drumul discret al acestor sfinți: o nerodire purtată cu răbdare, o vestire primită cu credință, o naștere din care răsare nădejdea lumii.
Cum îi recunoaștem în icoane și ce ne spun imaginile
Icoana Sfinților Ioachim și Ana îi reprezintă, de regulă, împreună, fie în ipostaza întâlnirii la Poarta de Aur, fie ținând-o în brațe pe Copila Maria. Chipurile lor transmit blândețe și liniște: nu triumf de eroi, ci bucuria celor cuminți care au văzut răspunsul lui Dumnezeu. Uneori, Sfânta Ana este zugrăvită în învățătură cu prunca Maria, subliniind rolul formării și al educației sfinte. Icoana nu e doar frumusețe, ci și cateheză: o amintire vizuală că familia este loc de mântuire.
Pentru cine ne rugăm lor – și de ce
Evlavia poporului i-a așezat pe Ioachim și Ana ca sprijin pentru:
soți care își doresc copii sau trec prin încercări legate de naștere și creștere;
părinți care au nevoie de răbdare și înțelepciune în educația copiilor;
bunici, ca model de bătrânețe frumoasă și de răbdare;
profesori, duhovnici, educatori, toți cei chemați să pună temelie curată în suflete tinere;
familii care caută împăcare, unitate și binecuvântare.
Rugăciunea către ei nu este magie, ci încredințare: îi chemăm ca pe prieteni ai lui Dumnezeu, cerându-le să fie punte între neputința noastră și harul pe care îl dăruiește Domnul.
Obiceiuri și rânduieli: între biserică și casă
În ziua prăznuirii, credincioșii merg la Sfânta Liturghie, duc pomelnice pentru vii și adormiți, aprind lumânări și, după putere, fac milostenie. Mulți aleg să ofere pachete cu roade de toamnă (mere, struguri, nuci), pâine, dulciuri sau alimente de bază către bătrâni singuri, familii cu copii sau către programele de sprijin ale parohiei. Nu există „listă obligatorie”; Biserica îndeamnă la dărnicie „după putere” și din inimă.
În familie, ziua se poate cinsti prin rugăciune comună (o catismă, un acatist, câteva psalmi), prin masa în tihnă și printr-o vorbă bună rostită între generații. Nu puțini aleg să-și viziteze bunicii, să-i împace pe cei supărați sau să-și facă curaj să ceară iertare. Așa se țese pacea – nu din teorii, ci din gesturi mărunte.
