Mihaela Rădulescu traversează una dintre cele mai dureroase perioade din viața sa. La nici șase luni după ce și-a pierdut soțul, vedeta este lovită de o nouă tragedie profundă: mama ei s-a stins din viață chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Profesoara Marilena Țiganu avea 75 de ani, iar ultimele zile le-a petrecut internată la Spitalul Elias, unde medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața.
Pentru Mihaela Rădulescu, anul 2025 rămâne unul marcat de pierderi greu de dus. În luna iulie, soțul ei a murit într-un tragic accident de parapantă, un șoc care a zguduit-o profund. Acum, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, femeia care i-a fost sprijin, reper și model de viață s-a stins, lăsând un gol imens în sufletul ei.
Durerea care a îngenuncheat-o pe Mihaela Rădulescu
Mama Mihaelei Rădulescu a fost profesoară de Limba Română la Piatra Neamț și a ales, toată viața, discreția. Departe de lumina reflectoarelor și de agitația lumii mondene, Marilena Țiganu a preferat o existență liniștită, dedicată educației și familiei. A avut foarte puține apariții publice, iar acest contrast față de viața extrem de vizibilă a fiicei sale nu a slăbit, ci a întărit legătura dintre ele.
Relația dintre Mihaela Rădulescu și mama sa a fost una extrem de apropiată. Vedeta a vorbit de-a lungul timpului cu admirație și recunoștință despre femeia care i-a dat viață, mărturisind adesea că tot ceea ce este i se datorează acesteia. Mama a fost pentru ea nu doar părinte, ci și sursă de echilibru, forță și valori.
În anul 2020, cu ocazia zilei de naștere a mamei sale, Mihaela Rădulescu a publicat pe rețelele sociale un mesaj emoționant, care astăzi capătă o încărcătură și mai profundă. Atunci, vedeta a vorbit despre legătura specială dintre mamă și copil și despre influența decisivă pe care Marilena Țiganu a avut-o în formarea ei.
„Mama. Puţin înainte să devină mamă, de 2 ori. E la fel de frumoasă şi azi, pentru că aşa sunt toate mamele lumii. Iar noi, copiii, suntem singurii care ştim cum bate inima lor, doar asta a fost prima muzică pe care am auzit-o în viaţă, nu? Şi dacă astăzi sunt o femeie puternică, e şi pentru că m-a crescut o femeie puternică. Multumesc, Mami! Te iubim”, scria atunci Mihaela Rădulescu pe rețelele sociale.






















