Doliu în fotbalul italian și la clubul antrenat de Cristi Chivu. Fostul jucător al echipei de tineret a lui Inter Milano, fotbalistul Nicolas Giani, a murit la vârsta de 39 de ani. Italianul se lupta de mai mulți ani cu o boală incurabilă și lasă în urmă o familie îndurerată, soția Raluca și fiica lor, Bianca.
Fotbalistul Nicolas Giani s-a stins la 39 de ani
Originar din Como, Nicolas Giani s-a format în academia celor de la Inter, fiind considerat un jucător promițător la începutul anilor 2000. Cariera sa a continuat la mai multe cluburi din Italia, printre care Vicenza, Cremonese, Perugia, Spezia, FeralpiSalò și Desenzano. La Vicenza, în sezonul 2008–2009, s-a reprofilat ca fundaș lateral, rol pe care l-a ocupat în cea mai mare parte a carierei.
Unul dintre cele mai importante capitole ale parcursului său sportiv a fost la SPAL, unde, între 2015 și 2017, a contribuit decisiv la promovarea spectaculoasă a echipei din Serie C până în Serie A, performanță istorică pentru clubul din Ferrara, absent din prima ligă de aproape jumătate de secol.
Ultimii ani l-au găsit evoluând în Serie B și Serie C, înainte ca boala descoperită ulterior să îi întrerupă definitiv cariera și, după aproape patru ani de tratamente și suferință, să îi curme viața.






















