Redactia.ro

Ce se schimbă pentru profesori în 2026? Consultări pentru noua lege a salarizării, anunțate de sindicate

educatie

Discuțiile privind noua lege a salarizării în Educație ar urma să înceapă în martie 2026, potrivit informațiilor transmise de liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, după o întâlnire recentă cu premierul Ilie Bolojan. Calendarul este strâns, deoarece actul normativ trebuie finalizat până la începutul verii, termen asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Liderul sindical a precizat că Executivul și-a exprimat disponibilitatea pentru consultări cu partenerii sociali începând din primăvară, astfel încât proiectul să poată fi definitivat în termenul stabilit la nivel european.

„Referitor la noua lege a salarizării, răspunsul primit a fost acela că, începând cu luna martie a.c., vor începe consultările cu partenerii sociali, asta pentru că până la începutul verii trebuie să fie finalizată, fiind o condiție impusă prin PNRR”, a transmis Marius Nistor, citat de Edupedu.

Noua lege a salarizării unitare este unul dintre jaloanele importante incluse în PNRR și a fost așteptată încă din 2023, însă adoptarea ei a fost amânată de mai multe ori. Ultima estimare publică privind acest calendar a fost făcută în vara anului 2025, când președintele Nicușor Dan declara că legea ar putea fi gata într-un interval de „un an – un an și jumătate”.

„Este o necesitate. Probabil că va dura un an – un an și jumătate până să o avem”, afirma acesta, explicând că actuala lege a salarizării a fost modificată succesiv prin derogări și sporuri: „Oameni care lucrează același lucru au salarii diferite, ceea ce nu este echitabil”.

În paralel cu discuțiile despre salarizare, premierul Ilie Bolojan a abordat și subiectul normei didactice, într-un context tensionat, în care sindicatele din Educație cer revenirea la norma de 18 ore de predare pe săptămână, avertizând cu declanșarea grevei generale.

Șeful Guvernului a respins această variantă, subliniind că norma actuală de 20 de ore se situează deja la limita minimă europeană.

„Da, din punctul meu de vedere, acest lucru nu este posibil. Norma de 20 de ore, care este astăzi în România, este o normă la nivelul minim european. În Germania norma de predare este de 24 de ore. Și trebuie să fim realiști când generăm niște așteptări. Acea măsură a fost o măsură de corecție generală”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.

Premierul a explicat că, în actualul context bugetar, prioritățile Guvernului sunt stabilizarea sistemului de învățământ și folosirea mai eficientă a resurselor existente, în condițiile în care creșteri bugetare substanțiale nu sunt posibile de la un an la altul.

„Ceea ce trebuie să facem în acest an este să stabilizăm învățământul, să le alocăm toate resursele care sunt necesare. Și știind că nu putem crește bugetele în mod substanțial de la un an în altul, aceasta este realitatea, indiferent ce guvern va veni și indiferent ce coaliție va fi, pentru că avem niște constrângeri, să lucrăm în câteva zone în care să creștem calitatea învățământului”, a mai spus Bolojan.

Șeful Executivului a subliniat că educația nu înseamnă doar alocări financiare, ci și eficiență, adaptare la realitatea economică și rezultate concrete în piața muncii.

„Înseamnă că ai resursele financiare pe care le poate pune țara asta la dispoziție, dar trebuie să fie văzut cum le folosim aceste resurse, să nu fie doar o zonă de cheltuieli, să însemne și o creștere a calității în învățământ, să însemne și o adaptare învățământului românesc la realitatea economică, să însemne și o calitate mai bună a profesorilor, o trasabilitate a absolvenților”, a afirmat premierul.

În acest context, Ilie Bolojan a anunțat că ia în calcul introducerea unor bonusuri de performanță pentru universități, în funcție de rezultatele obținute de absolvenți.

„Gândiți-vă că este anormal să finanțezi, de exemplu, o facultate cu aceeași sumă dacă absolvenții ei nu lucrează niciunul în domeniul pe care l-au absolvit, față de o facultate la care, nu știu, 90% dintre ei lucrează în domeniul respectiv. Înseamnă că cea care lucrează trebuie să beneficieze nu doar de o sumă per capita, ci și de un bonus de performanță. Și asta putem să facem anul acesta”, a mai spus premierul.

Consultările anunțate pentru luna martie sunt așteptate cu interes de sindicatele din Educație, într-un context în care salarizarea, norma didactică și calitatea actului educațional rămân printre cele mai sensibile teme de pe agenda publică.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: