Lia Straube trece printr-o dramă profundă, după ce și-a pierdut băiețelul în vârstă de doar patru luni. Tânăra de 25 de ani, cunoscută publicului din Germania după participarea la un show TV, a anunțat vestea pe rețelele de socializare, acolo unde este urmărită de sute de mii de oameni.
Tragedie pentru o fostă vedetă TV
Ea și soțul său, Furkan Akkaya, se confruntă cu una dintre cele mai grele încercări. Băiețelul lor, Xavi, s-a stins brusc miercuri dimineață, la doar patru luni de la naștere. Familia este în stare de șoc, iar apropiații au transmis mesaje de susținere.
Anunțul a fost făcut chiar de influenceriță, printr-un mesaj publicat pe Instagram.
„Xavi a murit pe neașteptate și brusc în această dimineață. Nici măcar nu am reușit să realizăm ce s-a întâmplat. Akka, Emilio și cu mine avem nevoie de timp pentru a procesa această pierdere și vă rugăm să ne respectați intimitatea”, a scris Lisa Straube pe Instagram.

Mesajul a fost însoțit de reacții emoționante din partea comunității sale online. Numeroși urmăritori au transmis condoleanțe și gânduri de sprijin. Durerea pierderii este greu de descris, iar Lia Straube a continuat să împărtășească fragmente din suferința sa.
„Cel mai mare coșmar al meu a devenit realitate. Cum poate cineva să supraviețuiască unei asemenea pierderi? Aș vrea să te pot ține din nou în brațe”, a scris Lia, pe Instagram.
Lia Straube și Furkan Akkaya au devenit părinți pentru prima dată în octombrie 2024. Ulterior, pe 18 septembrie 2025, familia s-a mărit odată cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil, Xavi. La doar patru luni după naștere, micuțul s-a stins din viață. Până în acest moment, cauza decesului nu a fost făcută publică. Familia a cerut discreție și timp pentru a face față pierderii. Comunitatea online continuă să le transmită mesaje de solidaritate în această perioadă dificilă.






















