Redactia.ro

Calendar ortodox 15 februarie 2026. E sărbătorit Apostolul lui Hristos, cel care îi împacă pe cei supărați

calendar ortodox 15 februarie

În fiecare an, la data de 15 februarie, atât Biserica Ortodoxă, cât și Biserica Greco-Catolică îl pomenesc pe Sfântul Apostol Onisim, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și cunoscut ca făcător de minuni. Credincioșii îl cinstesc ca pe un mijlocitor al păcii și al împăcării, fiind considerat ocrotitorul celor aflați în vrajbă, neînțelegeri sau conflicte sufletești.

Calendar ortodox 15 februarie 2026. Sfântul Apostol Onisim, aducător de împăcare și luminător al minții

Rugăciunea adresată Sfântului Onisim este socotită deosebit de puternică pentru luminarea minții, pentru limpezirea gândurilor și pentru luarea unor decizii importante în viață. Mulți credincioși mărturisesc că, prin rugăciune stăruitoare către acest sfânt, au dobândit pace interioară și claritate în momente de cumpănă.

Cine a fost Sfântul Apostol Onisim

Sfântul Onisim s-a numărat printre cei 70 de Apostoli ai lui Hristos, aleși pentru a răspândi Evanghelia în lume. În tinerețe, a fost robul unui creștin pe nume Filimon, care trăia în cetatea Colose. La un moment dat, după ce a greșit față de stăpânul său, Onisim a fugit la Roma.

Pronia dumnezeiască a făcut ca, ajuns în capitala Imperiului Roman, să fie întemnițat în același loc cu Sfântul Apostol Pavel. În închisoare, Onisim a auzit pentru prima dată propovăduirea Evangheliei și, mișcat de cuvintele apostolului, a primit Sfântul Botez, devenind creștin.

Sfântul Pavel a intervenit apoi pentru împăcarea dintre Onisim și Filimon. Prin epistola sa către Filimon, apostolul l-a rugat să-l primească nu ca pe un rob, ci ca pe un frate în Hristos. Filimon a dat dovadă de mare iubire creștină: nu doar că l-a iertat, dar l-a și eliberat din robie, primindu-l cu dragoste.

După o perioadă de slujire alături de Apostoli, Onisim a fost rânduit episcop al Efesului, unde a păstorit cu credință și dăruire. A propovăduit cu îndrăzneală credința creștină, întărind comunitățile de credincioși și săvârșind minuni.

În timpul persecuțiilor declanșate în vremea împăratului Traian, Sfântul Onisim a fost arestat și dus la Roma. A fost întemnițat și supus la chinuri pentru credința sa, iar în cele din urmă a primit moarte martirică prin decapitare.

Trupul său a fost luat de o femeie creștină bogată, care l-a așezat într-o raclă de argint și l-a înmormântat cu mare cinste, cinstindu-l ca pe un adevărat mărturisitor al lui Hristos.

De ce este considerat aducător de împăcare

Viața Sfântului Onisim este o pildă vie de transformare, iertare și împăcare. Din rob fugar a devenit episcop și mucenic, iar relația sa cu Filimon rămâne unul dintre cele mai frumoase exemple de reconciliere din primele veacuri creștine.

De aceea, credincioșii îl cheamă în rugăciune atunci când există supărări, conflicte în familie, neînțelegeri între prieteni sau tensiuni la locul de muncă. El este văzut ca un sprijin pentru refacerea legăturilor rupte și pentru dobândirea păcii sufletești.

Tot pe 15 februarie se face şi prăznuirea:

  • Icoanei Maicii Domnului din Vilnius;
  • Sfântului Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei;
  • Sfântului Mucenic Maior;
  • Sfântului Eusebiu;
  • Sfântului Antim din Chios;

Rugăciunea către Sfântul Apostol Onisim

Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre. Fiind luminat, Apostole Onisim, cu Dumnezeiescul și Strălucitul har al Mântuitorului, izbăvește sufletul meu cel întunecat, rugând pe Hristos, Iubitorul de oameni Dumnezeu, fericite. Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte te-ai arătat, preafericite și cu Dumnezeiescul Duh cu adevărat strălucind, pretutindeni ai alergat, vestind pe Hristos cu evlavie, de Dumnezeu fericite.

Pe Mielușelul și Păstorul și Izbăvitorul văzându-L Înălțat pe Cruce, Mielușeaua se văita vărsând lacrimi și striga cu amar: lumea se bucură luând mântuire, dar inima mea arde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne; Cel Ce ești Adâncul milei și Izvorul Cel Nedeșertat, milostivește-Te și dăruiește iertare de greșeli, celor ce cu credință laudă precum se cuvine Dumnezeieștile Tale Patimi. Amin!

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: