Redactia.ro

Până când vor fi acordate voucherele de energie. Anunțul Guvernului

vouchere

Voucherele de energie vor continua să fie acordate până la 31 decembrie 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a precizat că peste 710.000 de români primesc deja acest ajutor destinat consumatorilor vulnerabili.

Măsura vizează persoanele și familiile cu venituri reduse, care au nevoie de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică.

Ministrul Muncii: „Peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin”

Florin Manole a transmis, într-o postare pe Facebook, că programul va continua și în acest an.

„Continuăm acordarea voucherelor de energie. Peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. Cei care au nevoie şi îndeplinesc condiţiile pot depune în continuare cereri pentru a beneficia de acest ajutor. Într-o perioadă grea, trebuie să-i sprijinim cât mai mult pe cei vulnerabili”, a transmis ministrul Muncii.

Declarația confirmă prelungirea măsurii într-un context economic în care costurile cu utilitățile rămân o preocupare majoră pentru gospodăriile cu venituri mici.

Datele oficiale privind numărul cererilor

Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), sprijinul acordat prin OUG nr. 35/2025 pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la finalul anului 2026.

Instituția precizează că măsura oferă „stabilitate şi predictibilitate pentru persoanele şi familiile cu venituri reduse”.

Conform datelor centralizate, în aplicația EPIDS au fost înregistrate 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie. Dintre acestea, 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condițiile prevăzute de actul normativ.

„Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 35/2025. Datele evidenţiază interesul constant pentru această măsură de sprijin şi necesitatea menţinerii protecţiei acordate gospodăriilor vulnerabile”, transmite ANPIS.

Sumele plătite până în februarie 2026

De la debutul programului și până la ultima plată efectuată în februarie 2026, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, ANPIS a realizat plăți totale de aproximativ 197,6 milioane de lei.

Numărul mediu al beneficiarilor eligibili la nivel național a fost de 714.082 persoane.

Sprijinul financiar constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei lunar.

„Sprijinul constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei lunar, sumă care poate fi utilizată exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat”, se arată în comunicatul instituţiei.

Cum pot fi depuse cererile

În contextul prelungirii programului până la 31 decembrie 2026, ANPIS îi încurajează pe cei care îndeplinesc condițiile de eligibilitate să depună cererile prin aplicația EPIDS.

Solicitările pot fi transmise online, dar și prin intermediul oficiilor poștale sau al primăriilor.

Instituția atrage atenția asupra completării corecte a datelor în aplicație.

„Solicitanţii sunt rugaţi să acorde o atenţie deosebită completării cererii în aplicaţia EPIDS, în special în ceea ce priveşte corectitudinea datelor de identificare (nume, prenume, CNP, precum şi valabilitatea actului de identitate) şi a datelor aferente locului de consum. Introducerea eronată a acestor informaţii poate conduce la invalidarea sau neeligibilitatea cererii. Precizăm că veniturile înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi la Casa Naţională de Pensii Publice nu se completează în cerere, acestea fiind verificate automat prin interogarea bazelor de date puse la dispoziţie de către cele două instituţii. Totodată, menţionăm că, după transmiterea cererii în aplicaţie, aceasta nu mai poate fi modificată. În situaţia identificării unor erori, este necesară anularea cererii iniţiale şi depunerea unei noi solicitări cu datele corecte”, precizează ANPIS.

Programul rămâne astfel activ până la finalul anului 2026, iar persoanele care se încadrează în criteriile stabilite de lege pot solicita în continuare acest sprijin destinat plății facturilor la energie electrică.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: