Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineață la Mănăstirea Strâmba Jiu, din zona Turceni, județul Gorj, chiar în timpul unei slujbe de pomenire. Flăcările au cuprins acoperișul unei chilii în timp ce credincioșii participau la comemorarea fostei starețe, decedată în urmă cu un an.
Focul a pornit de la acoperișul unei chilii
Incendiul s-a extins rapid, afectând mai multe chilii ale măicuțelor și clădirea administrativă a mănăstirii. Până la sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate la slujbă au încercat să limiteze propagarea focului.
La fața locului au intervenit pompierii din Turceni și Târgu Jiu, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă. Intervenția a fost una promptă, pentru a preveni extinderea incendiului la restul ansamblului monahal.
Nu s-au înregistrat victime
Potrivit reprezentanților ISU Gorj, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul, iar autoritățile urmează să stabilească exact cauza producerii incendiului.
Incendiu și la Spitalul Fundeni, în aceeași dimineață
Tot sâmbătă dimineață, un alt incendiu a fost semnalat la Spitalul Fundeni din Capitală. Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, focul a izbucnit la un generator electric de rezervă amplasat în exteriorul clădirii, la aproximativ 25 de metri de spital.
Alimentarea cu energie electrică a fost oprită preventiv, iar echipajele ISU BIF au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului. Generatorul afectat era unul de rezervă, iar autoritățile au precizat că nu există pacienți afectați de incident.
Sursa foto: Arhivă























