Redactia.ro

Vești triste pentru romani. Ei sunt cei care vor plăti contribuţii mărite cu peste 800 de lei

contributii

O categorie de români va suporta costuri mai mari la contribuțiile pentru pensie, începând cu 1 iulie 2026, ca urmare a creșterii salariului minim brut pe economie la 4.325 de lei. Este vorba despre persoanele care contribuie voluntar la sistemul public de pensii, prin contracte încheiate direct cu Casa Națională de Pensii Publice.

Majorarea salariului minim determină automat și creșterea contribuției minime de asigurări sociale (CAS). Noua sumă minimă lunară va ajunge la 1.081 de lei, față de 1.013 lei în prezent. Diferența de 68 de lei pe lună înseamnă un efort suplimentar de 816 lei pe parcursul unui an.

Categoria de români care va plăti contribuţii mărite cu peste 800 de lei

Astfel, costul anual al asigurării sociale voluntare va crește de la 12.156 de lei la 12.972 de lei pentru cei care aleg să contribuie la nivelul minim prevăzut de lege.

Creșterea este explicată prin faptul că salariul minim brut reprezintă baza minimă de calcul pentru contribuția la pensie. Potrivit legislației în vigoare, contribuția este de 25% din venitul lunar asigurat ales de persoană, însă acest venit nu poate fi mai mic decât salariul minim brut. Prin urmare, orice majorare a salariului minim duce automat la creșterea contribuției minime, fără a fi nevoie de o modificare suplimentară a legii.

Posibilitatea de a încheia un contract de asigurare socială este prevăzută de Legea nr. 360/2023, noua lege a pensiilor, aplicabilă din 1 septembrie 2024. Actul normativ permite oricărei persoane să contribuie voluntar la sistemul public pentru a obține pensia pentru limită de vârstă, pentru a completa stagiul minim de cotizare sau pentru a-și majora punctajul, ceea ce poate influența nivelul pensiei viitoare.

Contractul de asigurare socială se încheie la casa teritorială de pensii din zona de domiciliu a solicitantului. În cazul românilor care nu mai au domiciliul sau reședința în țară și nu au desemnat un mandatar, documentele pot fi semnate la casa de pensii corespunzătoare ultimului domiciliu avut în România.

Contribuția datorată depinde de venitul ales de persoană. Cei care optează pentru un venit mai mare decât salariul minim vor plăti sume mai mari, dar vor beneficia și de un punctaj mai ridicat la calculul pensiei. Pentru mulți contribuabili, însă, nivelul minim rămâne singura opțiune accesibilă, iar majorarea lunară se adaugă presiunilor financiare generate de creșterea costurilor de trai.

Plata contribuției trebuie efectuată lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează suma, în contul casei teritoriale de pensii unde este înregistrat contractul. Sumele pot fi achitate și în avans, dar doar pentru perioada rămasă până la finalul anului calendaristic.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: