Aproximativ 10 milioane de locuitori ai Teheranului s-au trezit într-o dimineață acoperită de nori groși și întunecați, după ce mai multe lovituri israeliene au vizat depozite de petrol din capitala Iranului. Informația a fost relatată de corespondentul CNN Fred Pleitgen, aflat la fața locului.
Fenomenul straniu apărut în a noua zi de război
Potrivit jurnalistului, ploaia care a căzut peste oraș avea o culoare neobișnuită.
„Puteți vedea că ploaia, apa de ploaie este de fapt neagră – se pare că este și saturată cu petrol”, ”, a transmis Pleitgen în reportajul realizat din capitala iraniană pentru CNN.
Reporterul a explicat că acesta ar fi efectul incendiilor și al loviturilor asupra instalațiilor petroliere din zonă.
Cerul s-a făcut negru peste Teheran
„Deci asta cade în această dimineață, acest tip de ploaie plină de petrol pe care o avem acum asupra capitalei iraniene, după ce au avut loc atacurile.”, a mai spus jurnalistul.
Armata israeliană a confirmat că sâmbătă seara a lovit mai multe obiective energetice din Teheran. Potrivit unui comunicat oficial, atacurile au vizat facilități de distribuție a combustibilului care alimentau „diverși consumatori, inclusiv entități militare din Iran”.
Imagini difuzate de agenția Reuters arată flăcări și coloane dense de fum ridicându-se de la rafinăria petrolieră Shahran din Teheran.
Forțele de Apărare ale Israelului au transmis că atacul face parte dintr-o strategie mai amplă.
„Acesta este un atac semnificativ care constituie un pas suplimentar în agravarea pagubelor aduse infrastructurii militare a regimului terorist iranian”, au declarat Forțele de Apărare ale Israelului într-un comunicat.
De asemenea, CNN a precizat că reportajele din Iran pot fi realizate doar cu aprobarea autorităților iraniene.
Sursa foto: CNN captură ecran






















