Dr. Liliana Forțu, medic primar chirurg, a murit la vârsta de 62 de ani, după o luptă de aproape doi ani cu cancerul. Timp de trei decenii, și-a dedicat cariera Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, fiind un model de profesionalism, empatie și devotament.
Tragedie în lumea medicinei
Dr. Liliana Forțu și-a început activitatea în Clinica Chirurgie II încă din perioada studenției, înainte de Revoluție, și a rămas fidelă acestei instituții pe tot parcursul carierei. Deși, conform sistemului de repartiție din acea vreme, a fost alocată unui post în județul Vaslui, formarea sa profesională și activitatea s-au desfășurat în continuare la Iași.
De-a lungul anilor, a parcurs toate etapele profesionale, de la medic specialist la medic primar, fiind implicată activ în pregătirea studenților și a medicilor rezidenți. A fost formată de profesori renumiți, precum dr. Ștefan Georgescu, dr. Costel Pleșa și dr. Cristian Lupașcu, care au condus clinica.
Colectivul Clinicilor I-II Chirurgie deplânge pierderea prematură a dr. Liliana Forțu
„Colectivul Clinicilor I-II Chirurgie deplânge trecerea în neființă, mult prea devreme, a colegei noastre, dr. Liliana Fortu, după o lungă și nedreaptă suferință. A fost un om minunat, un coleg de nădejde, o familistă convinsă și a manifestat multă empatie față de pacienții pe care i-a îngrijit de-a lungul a peste 30 de ani de activitate chirurgicală. Suntem alături de familia îndurerată și ne rugăm pentru drumul său lin către lumina Raiului”, a transmis dr. Cristian Lupașcu, șeful secției de Chirurgie Generală II.
Colegii săi au fost informați că urma tratament și că evoluția era favorabilă, însă, în urmă cu o săptămână, o complicație a necesitat internarea la Institutul Regional de Oncologie.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, a descris-o drept unul dintre cei mai iubiți medici, atât de personalul medical, cât și de pacienți.
„Tot colectivul spitalului este consternat și profund îndurerat de pierderea colegei noastre. Era un om prezent, activ și iubit de toată lumea. Era foarte veselă, tonică și mereu zâmbitoare cu cei din jur. Era o persoană plăcută pacienților, dincolo de a fi un chirurg excelent, pentru că într-o clinică universitară sunt mai puțini medici cu experiență ca ea.
Clinica și-a dorit întotdeauna să o aibă în colectiv. Mai mult, pacienții o iubeau pentru empatia deosebită și pentru modul clar în care comunica, explicând boala, intervenția și oferind speranță pentru însănătoșire” a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.
Dr. Liliana Forțu a fost mai mult decât un chirurg excelent. A fost un sprijin pentru pacienți, oferindu-le nu doar tratament, ci și speranță. Colectivul spitalului și pacienții săi deplâng pierderea unui om deosebit, care a lăsat o amprentă profundă în viețile celor pe care i-a ajutat.






















