UPDATE- Legea bugetului de stat, adoptată în Parlament
Parlamentul României a adoptat legea bugetului de stat, după dezbateri tensionate și negocieri intense între partidele din coaliție. Votul final a avut loc în plenul reunit, unde au fost prezenți peste 400 de parlamentari.
Adoptarea bugetului vine într-un context economic sensibil, iar autoritățile susțin că documentul este esențial pentru stabilitatea financiară a țării.
La vot au participat 426 de parlamentari, dintre care 319 au votat „pentru”. Un număr de 104 parlamentari s-au opus, iar doi s-au abținut. De asemenea, au existat și voturi de tip „nu votez”.
În aceeași ședință a fost adoptată și legea bugetului asigurărilor sociale de stat, cu 314 voturi „pentru”, 104 „împotrivă” și 12 abțineri.
Rezultatul confirmă susținerea majorității parlamentare pentru proiectul propus de Guvern.
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj după adoptarea bugetului, subliniind importanța acestuia pentru economia României.
„Vă mulțumesc tuturor celor care ați votat bugetul. Acest buget propune o nouă abordare, iar toate reformele realizate până acum și reducerile de cheltuieli sunt reflectate în acest document.”
Șeful Executivului a explicat că bugetul este construit pentru a preveni dezechilibrele financiare:
„Bugetul reprezintă și o centură de siguranță împotriva unor eventuale derapaje nedorite. Spunem adevărul și facem tot ce ne stă în putință pentru a echilibra situația financiară.”
Scandal și tensiuni în Parlament
Dezbaterile nu au fost lipsite de controverse. Discuțiile din plen au fost marcate de schimburi de replici între liderii politici. Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu s-au confruntat direct pe tema bugetului și a măsurilor propuse.
În același timp, parlamentarii s-au contrat nu doar între putere și opoziție, ci și în interiorul majorității.
La un moment dat, premierul a declarat:
„Dacă nu îi cunoșteam pe vorbitori, nu știam cine e la putere și cine e în opoziție.”
Următorii pași după adoptare
După votul din Parlament, legea bugetului va merge spre promulgare, urmând să intre în vigoare în perioada următoare.
Guvernul va începe aplicarea măsurilor prevăzute, inclusiv cele legate de reducerea cheltuielilor și susținerea sectoarelor prioritare. Adoptarea bugetului marchează un moment important pentru anul 2026, într-un context în care stabilitatea economică rămâne o prioritate majoră.
Parlamentul României urmează să dea vineri votul final asupra proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2026 și asupra bugetului asigurărilor sociale. Ședința are loc în plen reunit, începând cu ora 10:00, iar la lucrări participă și premierul Ilie Bolojan.
Momentul vine după zile de negocieri intense în coaliția de guvernare, dar și după dezbateri maraton desfășurate în Parlament.
Dezbateri nocturne și reluarea lucrărilor în plen
Discuțiile generale asupra bugetului au început joi seară, în jurul orei 21:00, continuând apoi cu analiza articolelor și anexelor. Dezbaterile au fost prelungite până în cursul nopții.
În jurul orei 03:00, ședința comună a fost suspendată. Lucrările urmează să fie reluate vineri dimineață, de la anexa 3, care vizează bugetul Ministerului Culturii.
Pe toată durata dezbaterilor, premierul Ilie Bolojan a fost prezent în Parlament, participând activ la discuții până la momentul suspendării.
Bugetul a trecut de comisiile de specialitate
Proiectul bugetului de stat pentru 2026 a primit aviz favorabil în comisiile reunite de buget-finanțe. Votul a fost de 38 pentru și 13 împotrivă.
Lucrările din comisii au început încă de miercuri, însă au fost marcate de tensiuni. Discuțiile au fost suspendate temporar după respingerea unui amendament important propus de PSD, legat de pachetul social.
Negocieri tensionate în coaliție
Situația a fost deblocată în urma unei ședințe a coaliției, convocată joi dimineață. Liderii politici au încercat să găsească o soluție pentru includerea măsurilor sociale în buget.
Premierul Ilie Bolojan a explicat varianta asupra căreia s-a ajuns, după negocieri.
„S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinut de coaliţie. Aveam două posibilităţi: prima – să creştem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament; nu s-a mers pe această opţiune. A doua variantă, pe care am căzut de acord, este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi şi, practic, amânarea acestora pentru anii următori”, a declarat Bolojan.
PSD susține că a impus pachetul social
După finalizarea negocierilor, liderii PSD au transmis că rezultatul este unul favorabil pentru categoriile vulnerabile.
Președintele partidului, Sorin Grindeanu, a declarat:
„PSD a reuşit să impună pachetul de solidaritate în integralitate, ceea ce este un lucru bun nu pentru PSD, ci pentru pensionari şi pentru copiii cu dizabilităţi”.
Parcursul bugetului până la votul final
Înainte de ajungerea în plen, proiectul bugetului a fost analizat în comisiile de specialitate, unde a primit avize favorabile.
Ulterior, au început dezbaterile în comisiile de buget, unde au fost discutate amendamentele și structura cheltuielilor.
Procesul a fost marcat de controverse și schimburi de replici între liderii politici, însă negocierile din coaliție au permis continuarea procedurii.
Votul final din Parlament reprezintă momentul decisiv pentru adoptarea bugetului de stat pe anul 2026, un document esențial pentru funcționarea instituțiilor și pentru implementarea măsurilor economice și sociale din perioada următoare.






















