Gigi Becali, patronul FCSB, a comentat vestea decesului lui Mircea Lucescu, subliniind importanța pe care fostul selecționer a avut-o în fotbalul românesc și internațional. La 80 de ani, Mircea Lucescu lasă în urmă o carieră de excepție, fiind considerat unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria sportului.
Gigi Becali, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu
Pentru Gigi Becali, Lucescu a rămas un reper absolut, un nume care a definit performanța în fotbal și care, în opinia sa, nu va mai avea egal.
„Au vorbit faptele pentru Mircea Lucescu. A fost numărul 1, altul ca el nu a fost. Nu cred că va mai fi altul ca el. Cum e Gică Hagi, la fel nu vom mai avea vreunul ca Mircea Lucescu.
Moartea asta mă inspiră să le vorbesc oamenilor ca să înțeleagă mai bine cum să-și trăiască viața. Slava lumească nu poți să o iei cu tine, niciun campionat, nicio Cupă. Degeaba le câștigi, în fața vântului rămân toate. Toate sunt ca umbra și atât”, a transmis Becali prin intermediul GSP, la dispariția marelui Mircea Lucescu.
Moartea lui Mircea Lucescu a generat reacții puternice și în rândul oficialilor din fotbal. Răzvan Burleanu a transmis un mesaj în care a evidențiat impactul major al fostului antrenor asupra generațiilor de jucători și asupra sportului românesc.
Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători. A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu
– Răzvan Burleanu, președintele FRF
Dispariția lui Mircea Lucescu marchează un moment important pentru fotbalul românesc, lăsând în urmă o moștenire greu de egalat și o influență care va continua să fie resimțită în generațiile viitoare.






















